Şefa DNA Laura Codruţa Kovesi a negat într-o declaraţie pentru Ziare.com că ar fi cerut urgentarea dosarului unui fost ministru care urma să ajungă premier, aşa cum a susţinut “inculpata” Mihaiela Moraru Iorga, adăugând că nu a făcut presiuni sau acte de imixtiune în activitatea vreunui procuror, iar în ceea ce priveşte presiunile pe care Iorga susţine că le-ar fi făcut asupra ei, Kovesi a declarat că nu comentează afirmaţiile nereale ale inculpaţilor.
“Nu a existat nici o discuţie cu vreun procuror din DNA sau cu inculpata Moraru Iorga Mihaela despre un dosar despre vreun ministru care putea să ajungă premier”, a declarat Kovesi.
Totodată, Iorga a susţinut şi că şefa DNA ar fi interferat permanent cu mersul anchetei în dosarul Microsoft şi că ar fi cerut rechizitorii fără probe consistente, titrează News.ro.
Despre aceste acuzaţii, Kovesi a spus: “Nu am făcut niciodată presiuni sau acte de imixtiune în activitatea vreunui procuror”.
Întrebată şi dacă a făcut presiuni asupra Mihaielei Iorga, aşa cum aceasta a susţinut la Antena 3, pentru a dispune unele măsuri preventive, Laura Codruţa Kovesi a răspuns scurt: “Nu comentez afirmaţiile nereale ale inculpaţilor”.
Fostul procuror DNA Mihaiela Iorga a declarat duminică seară, la Antena 3, că şefa DNA Laura Codruţa Kovesik a chemat-o şi a întrebat-o dacă nu poate urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier, argumentul lui Kovesi fiind că acesta o va numi ministru al Justiţiei pe Dana Gîrbovan, şefa UNJR, ceea ce nu ar fi bine pentru DNA.
“Trebuia desemnat premierul României şi era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest ministru. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu dosarul. Explicaţia a fost de genul că dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan (preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România -n.r.) va fi ministru al Justiţiei, ceea ce ar însemna un dezastru pentru noi”, a afirmat procurorul Mihaiela Iorga, precizând că nu va da nume pentru că nu vrea să se spună că a stricat o anchetă.
Iorga a relatat că i-a explicat şefei DNA că nu sunt suficiente probe la acel moment, iar continuarea cercetării ar fi implicat o cerere către Parlament.