Viorel Ştefan: Contribuabilii care nu au depus declaraţia 600 vor beneficia de asigurări de sănătate

Vocea.biz / 05.02.2018
Viorel Ştefan: Contribuabilii care nu au depus declaraţia 600 vor beneficia de asigurări de sănătate

Guvernul are în lucru o nouă Ordonanţă de Urgenţă privind Declaraţia 600, care va rezolva situaţia asigurărilor de sănătate pentru contribuabilii care nu au depus declaraţia, în urma prorogării termenului de depunere, a declarat, luni, vicepremierul Viorel Ştefan.

“În legătură cu faptul că s-a prorogat termenul, e adevărat că se pune un semn de întrebare dacă contribuabilii beneficiază sau nu de asigurare de sănătate în această perioadă. Răspunsul îl vom da printr-o Ordonanţă de Urgenţă care este în lucru şi sperăm ca săptămâna aceasta sau viitoare să venim cu o precizare care să spună că da. Situaţia nu diferă cu mult faţă de ceea ce a fost în anii trecuţi”, a declarat vicepremierul Viorel Ştefan într-o conferinţă organizată de Bursa de Valori Bucureşti.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică, la România TV, că până la 1 martie Ministerul Finanţelor va găsi o soluţie astfel încât cei care au venituri din activităţi independente să depună o singură declaraţie, titrează News.ro.

“Domnul preşedinte Liviu Dragnea a cerut în ultimul Comitet Executiv să se prelungească termenul de depunere a Declaraţiei 600 şi, de asemenea, să rămână un singur formular. În consecinţă, am luat decizia, în prima şedinţă de Guvern, să prelungim termenul de depunere până pe 15 aprilie, pentru a da posibilitatea Ministerului Finanţelor Publice ca, până pe data de 1 martie – deci înainte de termenul de 15 aprilie, când trebuia depusă această declaraţie, dar şi înainte de 25 martie, când trebuia făcută prima plată – (…) să propună un model care să prevadă o singură declaraţie şi o singură plată anuală pe toţi cei care au activităţi independente. Deci până la 1 martie avem o soluţie”, a spus Dăncilă.

Guvernul a amânat depunerea declaraţiei 600 până pe 15 aprilie prin emiterea Ordonanţei de Urgenţă (OUG) din 31 ianuarie, dar nu a modificat şi OUG care stabileşte data de 25 martie privind prima plată trimestrială a contribuţiilor de asigurări sociale.

Potrivit Executivului, au fost depuse aproximativ 28.500 de formulare dintr-un total de 210.000 estimat la nivelul anului 2016.

Declaraţia trebuia depusă până la 31 ianuarie 2018 de către cei care în 2017 au obţinut venituri din activităţi independente echivalente cu cel puţin 12 salarii minime pe an din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau din alte surse. Declaraţia poate fi depusă online, cu certificat digital, sau prin Spaţiul Privat Virtual.

Formularul 600 a stârnit controverse în ultimele săptămâni, întrucât impune unor persoane în 2018 contribuţii la CAS şi CASS, indiferent de veniturile din aceste surse obţinute în acest an, condiţia fiind să fi avut anul trecut venituri de acest tip peste plafonul de 22.800 de lei pe an.

Citește și...