Viceprimar acuzat că a ameninţat şi înjurat un agajat de la Paşapoarte

Vocea.biz / 02.02.2018
Viceprimar acuzat că a ameninţat şi înjurat un agajat de la Paşapoarte

Viceprimarul oraşului Borşa, Remus Traian Timiș, este acuzat că a ameninţat un poliţist de la Paşapoarte, după ce, înainte de incident, a încercat să “rezolve” documente pentru mai multe persoane.

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului judeţului Maramureş, agenţii principali de poliție Florin Gelu Pașca și Mihai Ropan, din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Maramureș s-au deplasat ieri, 1 februarie, la punctul de lucru stabilit în orașul Borșa, (aflat în sediul primăriei) pentru desfășurarea activității cu publicul, conform programării electronice și eliberarea de pașapoarte.

În raportul de serviciu întocmit se precizează că cei doi agenți principali de poliție au procedat la instalarea echipamentului (stației de lucru) și eliberarea pașapoartelor. De la ora 9.45 și până la ora 15.00 au fost preluate cererile pentru procesarea datelor pentru documentul de călătorie, persoanelor care s-au programat online (60 de persoane). Biroul în care s-a desfășurat activitatea se află în sediul Primăriei Orașului Borșa, iar între aceste ore a fost prezent în birou sau în afara acestuia, viceprimarul orașului, Remus Traian Timiș.

Agentul principal de poliție Florin Gelu Pașca a afirmat că viceprimarul le-a spus să preia toți cetățenii, chiar dacă nu au programare. Agenții principali de poliție au preluat persoanele programate, cu precizarea că, în funcție de timpul rămas, conform programului de lucru, vor prelua și persoanele neprogramate. Cei doi agenți principali de poliție au observat că tot mai multe persoane se prezintă pentru depunerea de cereri și au solicitat agentului de poliție locală să se respecte lista cu persoanele programate.

Agentul principal de poliție Florin Gelu Pașca susține în raport că viceprimarul a transmis cetățenilor mesajul că toate persoanele vor fi preluate și că a introdus în birou cetățeni fără programare.

Programul de lucru cu publicul se termina la ora 15.00, moment în care, conform precizărilor, viceprimarul și agentul de poliție locală le-a transmis o listă nouă de persoane (12-15 persoane), cu solicitarea de a fi preluate și rezolvate. Agentul principal de poliție Florin Gelu Pașca le-a menționat că programul de lucru s-a încheiat și a procedat la demontarea echipamentului și transportarea la autoturismul de serviciu cu care s-a efectuat deplasarea la Borșa.

Agentul principal de poliție Florin Gelu Pașca susține că, din acest moment, i-au fost adresate amenințări și injurii de către viceprimarul orașului, în holul și parcarea din spatele instituției. De asemenea, susține că nu a adresat cuvinte jignitoare, că nu a strigat și nu l-a atins pe viceprimarul orașului Borșa.

Situația a fost semnalată conducerii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor, respectiv prefectului Vasile Moldovan și subprefectului Alexandru Cosma. Agentul principal de poliție implicat în eveniment a întocmit un raport de serviciu, care a fost transmis Direcției Generale de Pașapoarte, urmând să ne fie transmise măsurile care vor fi dispuse de la nivel central.

Citește și...