Președintele Klaus Iohannis a făcut un nou apel la autorități pentru a interveni în vedere limitării epidemiei de PPA dar și pentru a plăti despăgubiri celor care au rămas fără suine. Șeful statului critică, din nou, modul în care a acționat Guvernul, declarațiile făcute public de reprezentanții executivului dar și execuția bugetară.
Președintele Klaus Iohannis a lansat un nou apel la autorități pentru o acțiune mai eficientă în vederea limitării epidemiei de pestă porcină. Șeful statului a atras atenția guvernanților și că trebuie, cât mai repede, proceduri clare pentru despăgubirea crescătorilor care au rămas fără animale.
“Cu privire la despăgubirea populației și a producătorilor afectați de pesta porcină, Președintele Klaus Iohannis solicită Guvernului să asigure un proces cât mai rapid, simplu și eficient de întocmire, aprobare și plată a dosarelor de despăgubire a populației și a producătorilor afectați de pesta porcină, prin comisii de evaluare eficiente, pentru asigurarea conformității evidențelor și a despăgubirilor. De modul în care se acordă aceste despăgubiri depinde bunăstarea gospodăriilor populației afectate de virusul PPA, dar și viitorul industriei de creștere a porcului,” se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Guvernul este criticat și pentru modul în care a înțeles să facă alocările bugetare. El contrazice afirmațiile potrivit cărora fodul de rezervă ar fi ajuns la zero pentru că ar fi fost făcute alocări pentru lupta împotriva pestei porcine.
“Dată fiind starea de fapt și extinderea agresivă a pestei porcine, cu riscuri și consecințe care se pot dovedi dramatice pentru agricultura și economia României, din partea Guvernului se anunță cu seninătate faptul că fondul de rezervă este zero, în ciuda asigurărilor repetate prin care Guvernul și-a propus să arate că situația bugetară este stabilă, că sunt bani pentru pensii, salarii și pentru restul cheltuielilor. În ciuda gravității acestei situații în raport cu mijloacele de intervenție pentru anumite situații de criză, cum este actualmente criza pestei porcine, ministrul finanțelor afirmă că fondul de rezervă este zero deoarece fondurile au fost cheltuite pentru situațiile de calamitate, inclusiv pentru pesta porcină. În realitate, cheltuielile din fondul de rezervă pe care Guvernul le-a făcut pentru pesta porcină africană sunt zero. Nu poate fi identificat niciun act normativ, în ciuda spuselor ministrului finanțelor, prin care să fie alocată din fondul de rezervă vreo sumă, oricât de mică, în legătură cu criza generată de PPA. De altfel, modul defectuos și lipsit de prudență în care a fost gestionat Fondul de rezervă a făcut ca astăzi, când într-adevăr ne confruntăm cu o situație de criză, Guvernul să nu mai dispună de bani în acest fond, deși fondul de rezervă al Guvernului se alimentează în mod curent, nu doar prin rectificări bugetare,” spune Președinția.
Administrația Prezidențială critică și informațiile lansate în spațiul public de social-democrați cu privire la rectificarea bugetară.
“În acest context, este inadmisibil că membrii Guvernului acreditează teme false, care condiționează de rectificarea bugetară o serie de cheltuieli esențiale, cum ar fi plata pensiilor sau achizițiile de medicamente. Această abordare nu reprezintă altceva decât un exercițiu cinic de manipulare a opiniei publice, din care PSD a făcut un adevărat mod de guvernare. Vina pentru situația bugetară critică în care se află acum Guvernul aparține în totalitate miniștrilor care la începutul anului nu au fost capabili să facă estimări corecte cu privire la fondurile necesare ministerelor pe care le coordonează. Președintele României a tras în repetate rânduri semnale de alarmă în legătură cu sustenabilitatea precară a bugetului anului 2018, fiind evidentă subfinanțarea anumitor capitole de cheltuieli,”se arată în comunicatul de presă citat.
Președinția dă în acest sens exemplul de la Casa Națională de Asigurări unde, potrivit comunicatului, banii au fost redirecționați de la capitolul bunuri și servicii spre plata salariilor.
“De exemplu, în privința constrângerilor pe care Guvernul le invocă, cum ar fi cele referitoare la cheltuielile cu medicamentele, trebuie cunoscut faptul că tocmai prevederile rectificării bugetare vulnerabilizează buna funcționare a aprovizionării cu medicamente: la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, rectificarea bugetară propusă de Guvernul PSD a însemnat tăieri de 2,5 miliarde lei de la capitolul „bunuri și servicii” – din care sunt achiziționate medicamentele, pentru ca banii să fie direcționați la transferuri, pentru plata salariilor,” spune Administrația Prezidențială.
Situația la care s-a ajuns, spune Președinția, a fost cauzată de modul în care a fost conceput bugetul.
“Din dorința de a bifa respectarea țintelor asumate în privința deficitului, proiectul de buget a subestimat anumite categorii de cheltuieli, care urmau să primească abia ulterior resursele financiare necesare. Însă o rectificare bugetară serioasă nu înseamnă să faci cârpeli și să apelezi la acțiuni pompieristice,” se mai arată în comunicatul citat.