Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor va supune discuţiei, la şedinţa de marţi, solicitarea PNL de audiere a responsabililor pentru intervenţia Jandarmeriei de la protestul din Piaţa Victoriei, printre aceştia aflându-se ministrul de Interne, Carmen Dan, fostul şef al Jandarmeriei Sebastian Cucoş şi prefectului Capitalei, Speranţa Clişeru.
Preşedintele Comisiei, Dorel Căprar, a declarat pentru News.ro că, marţi, comisia pentru apărare se va întruni, iar în cazul în care va fi cvorum, adică vor fi prezenţi cel puţin 11 din cei 21 de membri ai comisiei, se va discuta ordinea de zi şi va fi supusă discuţiei şi solicitarea reprezentanţilor PNL, aceasta referindu-se la audierea responsabililor pentru intervenţia Jandarmeriei de la protestul din Piaţa Victoriei.
Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor se întruneşte în urma solicitării PNL de audiere a responsabililor pentru intervenţia Jandarmeriei de la protestul din Piaţa Victoriei, liberalii dorind să fie chemaţi la comisie ministrul de Interne, Carmen Dan, fostul şef al Jandarmeriei Sebastian Cucoş, prefectul Capitalei, Speranţa Clişeru, dar şi alte persoane implicate în activitatea de coordonare a Jandarmeriei, la intervenţia de la protestul din 10 august.
Săptămâna trecută, şedinţa Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor, în care urma să fie stabilită data la care vor fi chemaţi la audieri ministrul de Interne, şeful Jandarmeriei şi prefectul Capitalei, a fost suspendată din lipsă de cvorum. Vicepreşedintele Comisiei, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, declara, la finalul şedinţei, că membrii PSD-ALDE “s-au evaporat” pentru a nu asigura cvorumul şi pentru a bloca orice tip de control parlamentar asupra Jandarmeriei.
Comisia urma să discute procedurile pentru audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, a fostului şef al Jandarmeriei Sebastian Cucoş, a prefectului Capitalei, Speranţa Clişeru, dar şi a altor persoane implicate în activitatea de coordonare a Jandarmeriei, la intervenţia de la protestul din 10 august, declara pentru News.ro vicepreşedintele Comisiei, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.
Iniţial, invitaţiile către persoanele care urmează să fie audiate ar fi trebuit trimise lunea trecută de către Biroul Comisiei de apărare, iar persoanele ar fi urmat să se prezinte marţea trecută la audieri, dar s-a decis că perioada este prea scurtă, spunea Raeţchi.
El anunţa că liberalii au cerut convocarea urgentă a Comisiei, în vederea audierii şefilor din Jandarmerie şi din MAI pe tema intervenţiei din 10 august din Piaţa Victoriei. Într-un mesaj adresat preşedintelui Comisiei, Dorel Căprar, el a formulat o solicitare în 10 puncte în care arată că se impun lămuriri, printre altele, cu privire la strategia ofensivă a Jandarmeriei, dotările şi armamentul de care au dispus jandarmii, precum şi detalii legate de ordinul de intervenţie.
“În ultimele luni, am solicitat în mai multe rânduri audierea ministrului de Interne şi a şefilor din Jandarmerie, după o serie de intervenţii îngrijorătoare în cursul manifestaţiilor de protest din Bucureşti. Ne doream să aflăm, în cadrul acelor audieri, ce condiţii speciale au determinat intervenţii în forţă, în contextul în care în România am avut sute de proteste paşnice. Din păcate, parlamentarii PSD-ALDE au votat de fiecare dată împotriva convocărilor solicitate – deşi acestea erau legitime, necesare, chiar obligatorii în baza atribuţiilor noastre. Dacă nu intervenim atunci când cetăţenii acuză brutalităţi ale forţelor de ordine, atunci când să o facem şi care mai sunt atribuţiile noastre? Cred că dacă Comisia noastră şi-ar fi exercitat la timp această atribuţie de control, dacă am fi arătat Ministrului de Interne că dă socoteală cu adevărat în faţa Parlamentului, nu am fi ajuns la intervenţia violentă din Piaţa Victoriei”, spunea Raeţchi în scrisoare.
Incidente extrem de violente au avut loc în 10 august la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.
Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii.
Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind “eminamente defensive”, iar acţiunile au fost reactive. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, la ora 23.11 prefectul Capitalei a emis ordin ca Jandarmeria să acţioneze în forţă, iar din acel moment s-au luat măsuri astfel încât zona să fie evacuată.
La rândul său, ministrul Carmen Dan spunea că intervenţia Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor.
USR cere declasificarea raportului prezentat de ministrul de Interne, Carmen Dan, în termen de 24 de ore, spunând că în caz contrar va ataca decizia în instanţă.
USR spune că ministrul va trebui să răspundă în faţa comisiei de apărare din Parlament de ce şi-a întrerupt concediul şi a fost la sediul MAI în seara de 10 august, dacă nu a influenţat în niciun fel în intervenţia Jandarmeriei, dacă unităţile teritoriale ale Jandarmeriei se dislocă la ordinul Ministrului de Interne, dacă a dat ordinul pentru deplasarea la Bucureşti a unităţilor din Dolj şi Prahova şi din alte două judeţe.
Reprezentanţii USR mai spun că ministrul de Interne trebuie să spună şi dacă a avut în seara de 10 august convorbiri/mesaje în orice formă cu Cazan, Sindile, Paraschiv, dacă s-a întrunit, chiar şi informal, un comitet operativ pentru mitingul din 10 august şi cine a decis clasificarea ca secret de serviciu a raportului şi de ce dacă informaţiile de la serviciile de informaţii erau doar generalităţi.