Arad: Aproximativ 20 de pacienţi evacuaţi, după ce acoperişul unui centru de recuperare a luat foc

Vocea.biz / 19.08.2018
Arad: Aproximativ 20 de pacienţi evacuaţi, după ce acoperişul unui centru de recuperare a luat foc

Aproximativ 20 de pacienţi ai Centrului medical de recuperare Laser System, de la margina oraşului Arad, au fost evacuaţi, duminică dimineaţă, după ce acoperişul unuia dintre pavilioanele complexului a luat foc. Nicio persoană nu a fost rănită, iar pompierii au reuşit limitarea extinderii flăcărilor.

Incendiul a cuprins acoperişul unui centru medical privat, respectiv Clinica Laser System, unde sunt tratate în special persoane de vârstă înaintată, relatează News.ro.

Angajaţii au evacuat imediat pacienţii aflaţi în pavilionul afectat, aproximativ 20 de persoane, şi au sunat la 112.

Mai multe ambulanţe s-au deplasat la faţa locului, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii din Arad au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi  un echipaj de descarcerare.

”Incendiul a fost localizat în scurt timp şi nu s-a extins. A cuprins aproximativ 60 de metri pătraţi de acoperiş”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Cauza incendiului urmează să fie stabilită.

Tags:
Citește și...