Preşedintele Klaus Iohannis adresează un mesaj public pe tema evenimentelor din ultimele zile

Vocea.biz / 13.08.2018
Preşedintele Klaus Iohannis adresează un mesaj public pe tema evenimentelor din ultimele zile

Preşedintele Klaus Iohannis adresează luni, de la ora 18:00, un mesaj public pe tema evenimentelor din ultimele zile, titrează News.ro.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va adresa luni, 13 august a.c., începând cu ora 18:00, un mesaj public ca urmare a evenimentelor din ultimele zile”, anunţă Preşedinţia.

Începând de vineri seară, când la mitingul diasporei au avut loc incidente violente, 452 de oameni primind asistenţă medicală, 70 dintre ei, printre care 11 jandarmi, fiind transportaţi la spital, preşedintele Iohannis a reacţionat, mai întâi pe Facebook, apoi, sâmbătă, printr-un comunicat în care a condamnat violenţele.

Vineir seară, într-o postare pe Facebook, preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei şi a subliniat că încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă. Preşedintele sublinia că ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele.

“Într-o democraţie autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violenţa nu este acceptabilă, indiferent de opţiunile politice. Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis printr-un mesaj postat pe Facebook.

Şeful statului a spus că ”încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă”.

Klaus Iohannis a subliniat că ”ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele”.

Sâmbătă, printr-un comunicat, preşedintele Klaus Iohannis a spus că este inexplicabil de ce Jandarmeria nu a izolat şi reţinut grupurile de indivizi cu atitudine huliganică şi violentă din Piaţa Victoriei, permiţându-le acestora să deturneze protestul cu consecinţe dintre cele mai dramatice şi a făcut un apel la toate forţele de ordine ca pe viitor să urmeze cu stricteţe procedurile, să nu răspundă disproporţionat şi mai ales să nu pună în pericol viaţa cetăţenilor. Şefului statului a cerut ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru felul în care a gestionat situaţia din timpul protestelor şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat şi mai ales la ordinul cui.

“Din nefericire, se dovedeşte, din nou, că acest Guvern este iraţional şi acţionează împotriva intereselor propriilor cetăţeni şi fac un apel la membrii PSD care nu vor să fie părtaşi să se debaraseze de această conducere nocivă, care duce ţara spre haos şi dezordine”, spune Iohannis.

De asemenea, preşedintele i-a cerut procurorului general Augustin Lazăr să fie începute de urgenţă cercetări pentru stabilirea modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei pentru restabilirea ordinii publice la protestele din Piaţa Victoriei.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a solicitat astăzi, 11 august, Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele de aseară din Piaţa Victoriei din Bucureşti”, a anunţat sâmbătă Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat procurorului general stabilirea legalităţii intervenţiei şi identificarea persoanelor şi a gradului de implicare sau vinovăţie a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală.

“Preşedintele României, Klaus Iohannis, condamnă cu fermitate actele de violenţă, indiferent de cine le comite şi împotriva cui sunt îndreptate. Sub nicio formă şi nicio circumstanţă nu poate exista justificare pentru lovirea cu bestialitate a unui alt om, iar cei care se fac vinovaţi de asemenea comportamente de o brutalitate excesivă trebuie aspru pedepsiţi. Românii au demonstrat în ultimii ani că au simţ civic şi protestează paşnic pentru apărarea democraţiei şi susţinerea statului de drept”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a amintit că protestul masiv care a avut loc vineri în Piaţa Victoriei din Bucureşti a fost anunţat cu săptămâni în urmă, aşadar a existat un timp suficient pentru structurile specializate ale Ministerului de Interne să pregătească din punct de vedere operativ desfăşurarea şi acţiunea forţelor de ordine. În acelaşi timp, numeroase informaţii publice induceau ideea pregătirii unor provocări, cu accente de violenţă stradală, de către persoane sau grupuri organizate.

Klaus Iohannis a spus că este inexplicabil de ce Jandarmeria nu a izolat şi reţinut grupurile de indivizi cu atitudine huliganică şi violentă, permiţându-le acestora să deturneze protestul cu consecinţe dintre cele mai dramatice.

“Jandarmii ştiu foarte bine că violenţa generează şi mai multă violenţă, iar odată declanşată o asemenea spirală este aproape imposibil de controlat sau de stopat. Jandarmii trebuie să aibă o atitudine defensivă, nu ofensivă, misiunea lor fundamentală este aceea de a proteja instituţiile statului, ordinea constituţională, dar în primul rând cetăţenii, inclusiv cei care protestau într-un număr foarte mare în mod eminamente paşnic”, mai arăta Iohannis.

El a făcut un apel la toate forţele de ordine ca pe viitor să urmeze cu stricteţe procedurile, să nu răspundă disproporţionat şi mai ales să nu pună în pericol viaţa cetăţenilor, spunând că instituţiile statului, inclusiv Jandarmeria, au suficiente resurse şi experienţa necesare pentru a izola elementele agresive, astfel încât evenimente precum cele de seara trecută să nu se mai repete pe viitor.

“Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis solicită Ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care a gestionat situaţia din timpul protestelor şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat şi mai ales la ordinul cui. Din nefericire, se dovedeşte, din nou, că acest Guvern este iraţional şi acţionează împotriva intereselor propriilor cetăţeni şi fac un apel la membrii PSD care nu vor să fie părtaşi să se debaraseze de această conducere nocivă, care duce ţara spre haos şi dezordine”, a adăugat Administraţia Prezidenţială.

PSD a criticat reacţiile preşedintelui.

Evenimentele violente de vineri seară din Piaţa Victoriei nu pot fi încadrate într-o formă de democraţite şi este grav că faptele de agresiune de la miting au fost precedate de de provocările partidelor din opoziţie, a afirmat liderul PSD, Liviu Dragnea. El a afirmat că cel mai grav şi mai iresponsabil mesaj este cel al preşedintelui Klaus Iohannis, care, prin declaraţia sa, subminează autorităţile statului şi îndeamnă la reluarea violenţelor, pentru a răsturna Guvernul şi a-l înlocui cu “Guvernul său”. “Este ilegal ca astfel de manifestaţii să fie folosite şi deturnate de unii oameni politici, pentru a schimba prin forţă puterea politică legitim constituită”, susţine Dragnea.

Vicepremierul Paul Stănescu a vorbit, sâmbătă, referindu-se la incidentele violente de la protestele din Piaţa Victoriei, despre “forţele oculte ale statului paralel”, el catalogând ceea ce s-a întâmplă drept “o bătălie” care face dintr-un “război ce va continua” şi a cărei miză este schimbarea Guvernului.
Intervenţia în forţă a Jandarmeriei la protestele din Piaţa Victoriei a fost justificată de provocările huliganilor, iar reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a vorbit despre intervenţia brutală a jandarmilor, a fost prematură, a declarat ministrul de Interne Carmen Dan. Ea a spus că nu şeful statului trebuie să se pronunţe asupra legalităţii intervenţiei jandarmilor, ci Parchetul Militar şi speră ca imparţialitatea actului de justiţie să nu fie influenţată de afirmaţiile preşedintelui.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, referindu-se la violenţele de vineri seară din Piaţa Victoriei, că “USR şi PNL patronează deturnarea unui protest numit al diasporei” şi că “planul a fost din start de a provoca reacţia forţelor de ordine”. De asemenea, el a catalogat “regretabilă” poziţia preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la modul în care Jandarmeria a reacţionat.

Fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop l-a întrebAT pe preşedintele Klaus Iohannis dacă îi place ceea ce vede, referitor la incidentele din Piaţa Victoriei şi i-a cerut preşedintelui să dea el explicaţii cu privire la felul în care au acţionat protestatarii.

“Klaus Iohannis, îţi place? Sunt cei care te-au votat în 2014 şi, poate, te vor vota şi în 2019? Nu mă înţelege greşit. Nu e vorba de jandarmi, ci de cei care îi bat pe jandarmi. PS poate ne dai tu explicaţii de ceea ce fac protestatarii cu jandarmii”, a scris Liviu Pop pe contul său de Facebook.

Parchetul General a anunţat sâmbătă că a fost înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi la incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei

Citește și...