Administraţia Prezidenţială aduce precizări privind rectificarea bugetară, în urma declaraţiilor ministrului Finanţelor, Orlando Teodorovici, prezentând situaţia cheltuielilor şi a plăţilor angajate. În ceea ce priveşte lipsa comunicării între Administraţia Prezidenţială şi Ministerul Finanţelor Puiblice (MFP), invocată de Teodorovici, Preşedinţia spune că în urma discuţiei telefonice pe care preşedintele Iohannis a avut-o vineri cu premierul Dăncilă, aceasta l-a mandatat pe consilierul de stat Darius Vâlcov să poarte discuţii cu reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale. “Administraţia Prezidenţială a adus la cunoştinţă Ministerului Finanţelor Publice şi Guvernului situaţia gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget”, precizează sursa citată potrivit News.ro.
Preşedinţia aduce mai multe precizări, marţi după-amiază, după declaraţiile ministrului de Finanţe.
Astfel, Administraţia Prezidenţială arată că la data de 7 august 2018 are înregistrate în aplicaţia FOREXEBUG, operată de Ministerul Finanţelor Publice, angajamente legale în sumă totală de 45,988 milioane lei.
“Angajarea sumelor pentru deplasări externe se realizează în momentul semnării contractelor aferente, nu înainte. În lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţilor, Administraţia Prezidenţială nu va putea achita integral viitoare obligaţii contractuale, nici pentru deplasări externe, nici pentru alte angajamente. Referitor la cheltuielile de capital, Administraţia Prezidenţială are contracte în derulare, cu termene de achitare în semestrul al doilea din anul 2018. Contractele vizează lucrări de reparaţii aflate în execuţie sau planificate pentru a fi realizate în semestrul II al anului 2018 în spaţiile oficiale ale Complexului „Palat Cotroceni”, sediul Administraţiei Prezidenţiale, pentru buna desfăşurare a activităţilor organizate de instituţie în anii 2018 şi 2019, respectiv Summitul „Iniţiativei celor 3 Mări” (17-18 septembrie 2018) şi alte evenimente găzduite în anul 2019 cu ocazia exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În lipsa creditelor bugetare necesare pentru plata contractelor încheiate pentru cheltuieli de capital, Administraţia Prezidenţială nu va putea achita prestaţiile şi produsele care reprezintă obligaţii contractuale”, transmite Preşedinţia.
De asemenea, Administraţia Prezidenţială spune că a adus la cunoştinţă Ministerului Finanţelor Publice şi Guvernului situaţia gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi făcute reducerile masive de buget.
“În ceea ce priveşte lipsa comunicării între Administraţia Prezidenţială şi MFP, invocată de ministrul finanţelor, precizăm faptul că în urma discuţiei telefonice pe care Preşedintele României a avut-o vineri, 3 august a.c., cu prim-ministrul, doamna Viorica Dăncilă l-a mandatat pe consilierul de stat Darius Vâlcov să poarte discuţii cu reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale pe tema rectificării bugetare. Aceste discuţii au avut loc încă de vineri şi au fost urmate de o adresă oficială transmisă de către Administraţia Prezidenţială reprezentantului Guvernului. O nouă adresă a fost astăzi expediată şi Ministerului Finanţelor Publice”, adaugă sursa citată.
Preşedinţia consideră că rectificarea bugetară anunţată de Guvern nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, Guvernul apelând la o formă de sabotaj bugetar, a declarat marţi Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al şefului statului. În ceea ce priveşte reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca activitatea unei institutii fundamentale, cu consecinţe grave, a mai spus Dobrovolschi. De asemenea, Administraţia prezidenţială afirmă că blocarea activităţii preşedintelui de către Guvern, prin măsuri precum rectificarea bugetară negativă, este de natură să afecteze buna funcţionare a statului.
Dobrovolschi a precizat că Administraţia Prezidenţială a transmis către Guvern o adresă în care arată în mod explicit de ce o asemenea rectificare de amploare, aproximativ 19% din bugetul aprobat, ar bloca efectiv activitatea în acest an, prezentând în mod argumentat necesităţile de finanţare pentru trimestrul III din acest an, dar, cu toate acestea, Guvernul a ignorat cu bună ştiinţă toate argumentele şi a menţinut decizia reducerii creditelor bugetare, după cum rezultă din proiectul de Ordonanţă publicat aseară pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pentru consultare publică.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că răspunsul său la adresa trimisă de Admnistraţia Prezidenţială privind rectificarea bugetară “astăzi este nu”, susţinând că instituţia nu are angajamente pentru tot bugetul alocat. Totodată, el a susţinut că, şi după declaraţia purtătorului de cuvânt al şefului statului, reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale încercau să introducă în sistem cheltuieli, pentru a ajunge la suma anunţată.
El a spus, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că până la jumătatea anului Administraţia Prezidenţială a cheltuit 22 de milioane de lei.
“Suntem la zi cu informaţiile, avem toate sumele pe care orice structură publică le angajează, le plăteşte. La ora la care s-au făcut declaraţiile acestea publice, la ora 14.00, nu era nici pe departe angajată întreaga sumă pe care dânşii au primit-o, departe de acest moment. Chiar în aceste momente când noi discutăm colegii de la Administraţia Prezidenţială practic încearcă să ajungă la ceea ce ei au spus, adică dânşii nu au făcut angajament pe toată suma, cum au făcut declaraţii”, a afirmat Teodorovici.
El a adăugat că reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au spus că suma este angajată sută la sută, “ceea ce nu e adevărat”.
“Sistemul arată foarte clar, pe ore. Până acum, angajate din 57 de milioane de lei sunt undeva la 36,5, până la ora 14”, a spus el.
El a dat ca exemplu partea de bunuri şi servicii, subcapitolul deplasări în străinătate, cu un buget alocat de 8 milioane de lei, spunând că, la 7 luni, 2,2 milioane de lei s-au cheltuit, rămânând până la sfârşitul anului aproximativ 6 milioane de lei de cheltuit.
“Nici măcar nu există contracte, angajamente de prestări servicii pentru zboruri în ţară sau în afară”, a susţinut Teodorovici, adăugând că, la capitolul cheltuieli de capital s-au alocat 6,2 milioane de lei, din care s-au cheltuit până acum 9 la sută.
El a precizat că există discuţii preliminare care se poartă cu fiecare instituţie şi că acesta este un proiect de rectificare.
Teodorovici a spus că a primit adresa Administraţiei Prezidenţiale şi că “astăzi”, răspunsul este “nu”. “Pentru că nu avem niciun fel de argument să fie altfel astăzi”, a mai spus el.