Preşedinţie: Rectificarea bugetară un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca activitatea Administraţiei Prezidenţiale

Vocea.biz / 07.08.2018
Preşedinţie: Rectificarea bugetară un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca activitatea Administraţiei Prezidenţiale

Preşedinţia consideră că rectificarea bugetară nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, Guvernul apelând la o formă de sabotaj bugetar, a declarat marţi Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al şefului statului. În ceea ce priveşte reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca activitatea unei institutii fundamentale, cu consecinţe grave, a mai spus Dobrovolschi conform News.ro.

Rectificarea bugetară nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare bugetară a adversarilor politici şi instituţiilor nesubordonate PSD, a spus Mădălina Dobrovolschi, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

În ceea ce priveşte reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca, prin constrângeri bugetare, activitatea unei instituţii fundamentale, cu consecinţele grave asupra acţiunilor preşedintelui şi, implicit, a reprezentării statului român, a mai spus ea.

“După ce în repetate rânduri, actuala majoritate parlamentară a încercat să amputeze prerogativele Preşedintelui României, acum Guvernul apelează la această formă de sabotaj bugetar. Indiferent ce cred decidenţii politici aflaţi la guvernare, aici nu este vorba despre Klaus Iohannis, aici este vorba despre statul român, dar şi despre cetăţenii săi. Administraţia Prezidenţială a aflat săptămâna trecută, din declaraţiile premierului, şi ulterior dintr-un document publicat pe site-ul Guvernului, că figurează pe o listă în care se regăsesc instituţiile statului care vor avea rectificare negativă de peste 10 milioane de lei. Includerea Administraţiei Prezidenţiale pe lista respectivă este cu atât mai surprinzătoare  cu cât Ministerul Finanţelor Publice ne-a informat iniţial că bugetul va fi diminuat cu 2,869 milioane lei, reprezentând sumele reţinute în procent de 10% de la titlurile “Bunuri şi servicii“ şi „Cheltuieli de capital”. În cursul zilei de vineri, 3 august 2018, în urma discuţiilor dintre reprezentanţii Guvernului şi ai Administraţiei Prezidenţiale, purtate după publicarea documentului menţionat pe site-ul Guvernului, am aflat că, de fapt, bugetul instituţiei prezidenţiale este propus pentru diminuare cu 11,109 milioane de lei, sumă rezultată din reduceri de 13 milioane lei, concomitent cu suplimentarea necesară a cheltuielilor de personal”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Dobrovolschi a precizat c[ Administraţia Prezidenţială a transmis către Guvern o adresă în care arată în mod explicit de ce o asemenea rectificare de amploare, aproximativ 19% din bugetul aprobat, ar bloca efectiv activitatea în acest an, prezentând în mod argumentat necesităţile de finanţare pentru trimestrul III din acest an, dar, cu toate acestea, Guvernul a ignorat cu bună ştiinţă toate argumentele şi a menţinut decizia reducerii creditelor bugetare, după cum rezultă din proiectul de Ordonanţă publicat aseară pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pentru consultare publică.

“Avem astfel dovada clară că reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale este o decizie arbitrară, bazată pe raţiuni strict politice. În aceste condiţii, Guvernul îl împiedică pe preşedintele României să îşi ducă la îndeplinire exercitarea atribuţiilor sale constituţionale”, a spus Mădălina Dobrovolschi.

Potrivit acesteia, preşedintele Iohannis a trimis marţi Ministerului Finanţelor o adresă în care solicită modificarea fişei de rectificare bugetară, conform celor convenite iniţial cu reprezentanţii ministerului.

“Stabilirea bugetului fiecărei instituţii intră în competenţa Guvernului, dar Guvernul nu poate afecta prin deciziile sale funcţionarea niciunei instituţii a statului. Procedând în acest mod fel, Guvernul ar utiliza practic finanţele publice ca pe un instrument politic. Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe anul 2018 a fost stabilit în cuantum de 57,558 milioane lei, tocmai pentru că aceasta este suma necesară susţinerii în mod corespunzător a activităţii Preşedintelui României. În contextul unei rectificări negative de o asemenea anvergură, România nu va putea sa fie reprezentată şi nu va putea să îşi onoreze angajamentele internaţionale asumate, cum ar fi găzduirea şi organizarea Summitului Iniţiativei celor 3 Mări şi evenimentele din 2019, prilejuite de exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”, a mai spus reprezentantul Administra’iei Preziden’iale.

De asemenea, Preşedinţia consideră că reducerea de către Guvern a bugetului Administraţiei Prezidenţiale este de natură să ducă la imposibilitatea de a se mai desfăşura Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, care este găzduit de România şi organizat de către Administraţia Prezidenţială, pe 17 şi 18 septembrie.

“Menţionez că Summitul din acest an este un eveniment de o anvergură deosebită, care presupune participarea a 12 şefi de stat din Europa Centrală şi de Sud-Est, a Preşedintelui Comisiei Europene, a unor invitaţi de nivel înalt din Statele Unite şi din conducerea instituţiilor finaciare europene şi internaţionale. El presupune şi organizarea primei ediţii a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor 3 Mări, cu peste 600 de participanţi – oameni de afaceri şi oficiali din cele 12 state ale Iniţiativei, din restul Uniunii Europene şi din SUA, din Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Balcanii de Vest, precum şi reprezentanţi ai unor think-tank-uri renumite pentru componenta de dezbateri a Forumului. În egală măsură, acest Summit este important pentru că este primul care urmează să producă rezultate concrete: pe lângă Forumul de Afaceri, Summitul urma să omologheze o listă de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transport, energie şi digital, care să stimuleze dezvoltarea economică a statelor regiunii, să creeze o reţea de camere de comerţ în regiune, să stimuleze crearea unui Fond de investiţii al Iniţiativei, dar şi alte elemente foarte importante. Pentru toate aceste rezultate Administraţia Prezidenţială, împreună cu alte instituţii ale statului, inclusiv din componenţa Guvernului, a lucrat intens de mai bine de un an, iar acum aceste rezultate sunt puse în pericol, afectând grav şi iresponsabil nu doar interesele de politică externă şi de dezvoltare ale României, precum şi reputaţia internaţională a statului român, dar şi interesele regiunii Europei Centrale şi de Sud-Est. Partenerii externi ai României vor afla astfel că Guvernul blochează angajamentele internaţionale ale ţării noastre”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis.

Totodată, diminuarea fondurilor bugetare de către Guvern va avea impact negativ şi asupra celorlalte acţiuni de politică externă ale preşedinteleui Iohannis.

“Argumentul invocat public de Liviu Dragnea pentru justificarea acestei reduceri semnificative de buget este unul complet fals. Preşedintele PSD induce cu bună ştiinţă opinia publică în eroare, susţinând că Administraţia Prezidenţială a cheltuit doar o parte din aceşti bani alocaţi. În fapt, aşa cum am menţionat şi în adresele trimise Guvernului, dar şi Ministerului Finanţelor Publice, Administraţia Prezidenţială are contracte în derulare şi sume angajate, până la data de 3 august, pentru plata acestora în cuantum de 80% din bugetul aprobat, adică 45,85 milioane lei. Creditele bugetare disponibile, neangajate, sunt în sumă de 11,715 milioane de lei. Mai mult decât atât, repartizarea pe trimestre a influenţelor bugetare prevăzute în bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe anul 2018, comunicată, de alfel,  la începutul anului către Ministerul Finanţelor Publice, indică cât se poate de clar că în trimestrul III sunt planificate pentru a fi cheltuite cele mai multe credite bugetare, având în vedere calendarul încărcat în această parte a anului”, a mai transmis Mădălina Dobrovolschi.

Ea a spus că Administraţia Prezidenţială va avea dificultăţi majore în a-şi onora obligaţiile contractuale aflate în derulare şi a susţine activitatea instituţiei în semestrul II al anului 2018, achiziţiile necesare pentru activităţile oficiale fiind imposibil de realizat la nivelul care a fost planificat. Totodată, există riscul ca Administraţia  Prezidenţială să fie acţionată în judecată de furnizorii şi prestatorii care nu vor putea fi plătiţi conform contractelor care sunt în desfăşurare.

“Guvernul vine acum cu un artificiu şi sugereaza că Administraţia Prezidentiala poate angaja cheltuieli pe credit. Doar ca menţinerea creditelor de angajament în bugetul Administraţiei Prezidenţiale în cuantum mai mare este irelevantă atât timp cât creditele bugetare sunt reduse.  Instituţia, în lipsa bugetului necesar, se afla în imposibilitatea de a plăti eventuale prestaţii viitoare angajate. În ciuda intenţiilor declarative ale prim-ministrului pentru o relaţie instituţională normală, asistăm de fapt la acţiuni care contrazic aceste declaraţii. Principiul colaborării loiale, dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, trebuie să se manifeste în permanenţă nu doar între puterile statului, dar şi între preşedintele României şi Guvern, cele două componente ale puterii executive bicefale în regimul semiprezidenţial consacrat de Constituţia României. Blocarea activităţii Preşedintelui României de către Guvern, prin măsuri precum rectificarea bugetară negativă, este de natură să afecteze buna funcţionare a statului. De altfel, există şi obligaţia legală, prevăzută în articolul 6 din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, care prevede că „Administraţia Prezidenţială stabileşte relaţii de colaborare cu autorităţile publice şi primeşte sprijinul acestora în vederea înfăptuirii prerogativelor şi exercitării competentelor ce revin Preşedintelui României.” Situaţia generată de către Guvern prin această propunere de rectificare negativă este una extrem de gravă şi creează premisele ca preşedintele României să nu îşi poată desfăşura activitatea şi exercita atribuţiile de reprezentare a statului, fiind încălcate prevederile art. 6 din Legea 47/1994, dar şi principiul colaborării loiale între puterile statului”, a adăugat purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Citește și...