Iohannis, după atacul din Afganistan: Le suntem alături militarilor noştri care ne reprezintă ţara în cele mai periculoase zone

Vocea.biz / 30.04.2018
Iohannis, după atacul din Afganistan: Le suntem alături militarilor noştri care ne reprezintă ţara în cele mai periculoase zone

Preşedintele Klaus Iogannis a transmis un mesaj după atacul din Afganistan soldat cu rănirea a opt militari români, urându-le acestora însănătoşire grabnică şi multă putere lor şi familiilor. De asemenea, şeful statului precizează că autorităţile le sunt alături militarilor noştri, care “ne reprezintă ţara cu profesionalism”.

“Am aflat astăzi cu profundă durere despre atentatul din Afganistan soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, printre care şi copii. În urma acestui tragic eveniment, opt militari români, aflaţi în teatrul de operaţii din Afganistan, au fost răniţi. Le urez însănătoşire grabnică şi multă putere lor şi familiilor acestora în aceste momente de grea încercare”, afirmă preşedintele citat de News.ro.

De asemenea, şeful statului elogiază dedicarea şi profesionalismul militarilor români.

“Le suntem alături militarilor noştri care ne reprezintă ţara cu profesionalism şi dedicare în cele mai periculoase zone din lume, pentru menţinerea păcii şi asigurarea securităţii internaţionale”, a adăugat şeful statului.

Citește și...