În mesajul său adresat cu prilejul Zilei Veteranilor de război, președintele Klaus Iohannis a subliniat sacrificiul făcut de cei care au luptat în cele Două Războaie Mondiale și în Răbzoiul de Independență. Șeful statului a dorit să mulțumească veteranilor pentru tot ce au făcut în serviciul României și i-a felicitat pe militarii care astăzi se află în teatrele de operații contribuind la securitatea statului.
Klaus Iohannis a dorit, în mesaul său adresat cu prilejul Zilei Veteranilor de război, să sublinieze importanța sacrificiului făcut de militarii români, mai ales în contextul Centenarului. Șeful statului a amintit că eroii căzuți pe câmpurile de luptă sunt cei care au făcut posibilă Marea Unire.
“«Ziua Veteranilor de război», pe care o marcăm pe 29 aprilie, a devenit deja o tradiție militară, un prilej pentru a-i omagia pe cei care au apărat cu propria viață valorile noastre naționale. Cinstim astăzi dragostea de ţară, jertfa şi sacrificiul celor care au cunoscut cele mai devastatoare și violente încleștări militare din istoria omenirii, fie că ne referim la cele Două Războaie Mondiale sau la Războiul de Independență. Armata României a plătit de fiecare dată un preț greu în numele generațiilor viitoare. Vom păstra mereu vie amintirea sacrificiului de sânge al eroilor noștri care, pe parcursul istoriei, au făcut posibil visul Marii Uniri, devenit realitate la 1 Decembrie 1918. Avem responsabilitatea ca, la rândul nostru, să acționăm cu toată priceperea, energia și forța pentru apărarea intereselor naționale ale României. Cu atât mai importante și de apreciat sunt, în anul în care celebrăm Centenarul Marii Uniri, eforturile Armatei României de astăzi de a duce mai departe glorioasa moștenire a generațiilor de bravi ostași,” a spus șeful statului în mesajul său.
Iohannis a amintit și de militarii care și astăzi se află în teatrele de operații, luptând pentru securitatea țării și apărarea intereselor naționale. Pentru aceștia, a reamintit șeful statului, este necesară asigurarea unor condiții cât mai bune.
“Militarii noștri îşi fac datoria faţă de ţară, în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, luptând cu determinare pentru promovarea intereselor de securitate ale României, alături de aliaţii şi partenerii strategici. Asigurarea celor mai bune condiții pentru aceștia trebuie să fie o prioritate continuă, astfel încât misiunile încredințate să poată fi îndeplinite cu succes,” mai transmite președintele.
Șeful statului nu a uitat nici de veteranii români care au venit înapoi cu medalii de la Jocurile Paralimpice și care, zice Iohannis, au arătat că limitele pot fi depășite doar prin solidaritate, perseverență și spirit de învingător.
“Cu acest prilej de sărbătoare, îmi exprim aprecierea și pentru rezultatele sportive deosebite ale militarilor români, răniți sau invalizi în urma participării la misiuni externe sau la acțiuni militare interne, care ne-au arătat că limitele pot fi depășite prin solidaritate, perseverență și spirit de învingător,” a spus Iohannis.
Președintele a dorit să mulțumească și asociațiilor de veterani care contribuie la păstrarea valorilor națiunii române, la formarea și educarea generațiilor tinere.
“Le mulțumesc veteranilor de război pentru tot ceea ce au făcut în serviciul patriei și le transmit un cald omagiu, alături de cele mai sincere felicitări și urări de viață lungă, sănătate şi împliniri personale,” a conchis Klaus Iohannis.