CNAIR a lansat o licitaţie de peste 110 milioane lei pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier

Vocea.biz / 29.04.2018
CNAIR a lansat o licitaţie de peste 110 milioane lei pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat o licitaţie de 110,7 milioane lei, fără TVA, pentru un proiect care vizează reducerea zgomotului generat de traficul rutier, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Principala modalitate de finanţare o reprezintă fondurile europene disponibile prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, titrează News.ro.

Proiectul este denumit “implementare planuri de acţiune pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier – etapa 2011-2016”.

Acesta vizează construirea de covoare asfaltice fonoabsorbante pe un număr de 48 de sectoare de drum naţional, pe o lungime totală de 112,5 km, si montare de panouri fonoabsorbante pe 9 sectoare de drum naţional/autostradă pe o lungime totală de 23,4 km. Cuantumul garanţiei de participare este de 1,107 milioane lei.

”Ofertantul declarat câştigător va constitui o garanţie de bună execuţie a contractului, în original, în cuantum de 10% din preţul contractului fără TVA, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziţie publică”, se arată în anunţ.

Totodată, ofertantul trebuie să demonstreze că media cifrei totale de afaceri pe ultimii trei ani (2014, 2015 si 2016) a fost de minimum 55 milioane lei.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 8 iunie, iar pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 11 iunie.

Citește și...