Zegrean: În politica externă, conform Constituţiei, preşedintele are supremaţie

Vocea.biz / 27.04.2018
Zegrean: În politica externă, conform Constituţiei, preşedintele are supremaţie

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean spune că în domeniul politicii externe, conform Constituţiei, preşedintele are supremaţie şi trebuia consultat în legătură cu vizita premierului.

În opinia lui Zegrean, există un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Guvern, care poate fi sesizat la CCR de către şeful statului, Guvern, preşedinţii Camerelor sau CSM, titrează News.ro.

”Preşedintele este cel care are prioritate sau are supremaţie în politica externă, pentru că aşa spune Constituţia. Chiar şi tratatele negociate de Guvern sunt ratificate şi semnate de preşedinte, el semnează tratatele în numele României. Mai mult, noi am fost sesizaţi o dată când se punea problema cine reprezintă România la Consiliul European – primul-ministru sau preşedintele. (…) Curtea Constituţională a spus că este un conflict şi că cel care trebuie să reprezinte România în relaţiile acestea, cel puţin la Consiliul European, este şeful statului, adică preşedintele. Pentru că organizarea noastră administrativă este bicefală – prim-ministru şi preşedinte – dar fiecare are atribuţiile lui, iar în politica externă, fie că este vorba de înfiinţarea unor misiuni diplomatice, de stabilirea rangurilor misiunilor diplomatice, de semnarea tratatelor, preşedintele este cel care face asta”, a explicat Augustin Zegrean la Digi24.

Fostul preşedinte al CCR a declarat că era normal ca premierul să discute cu preşedintele înaintea vizitei în Israel: ”Normal era să discute lucrul ăsta şi să primească un mandat, dacă reprezintă România acolo. Dacă ar fi fost o întâlnire economică, cu scopuri economice, era altă poveste. Dar când e vorba de mutat ambasade sau de relaţii din acestea care sunt periculoase, trebuie discutat şi trebuie avută în vedere opinia preşedintelui, pentru că până la urmă el decontează toate astea”.

Zegrean a subliniat însă că doar Parlamentul poate demite Guvernul.

Întrebat ce s-ar întâmpla dacă CCR ar spune că este un conflict, Augustin Zegrean a explicat: ”Ar însemna că există un conflict între Guvern şi preşedinte şi partea care a produs conflictul trebuie să se retragă din conflict”.

Întrebat dacă el consideră că în acest moment este un astfel de conflict, fostul preşedinte al CCR a răspuns afirmativ: ”Eu cred că da”.

Zegrean a precizat că CCR poate fi sesizatî în acest caz de preşedinte, Guvern, preşedinţii Camerelor Parlamentului sau de CSM.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi i-a cerut public demisia, spunând că îi retrage încrederea. Şeful statului a invocat disputa Guvern – BNR şi memorandumul privind mutarea ambasadei României la Ierusalim.

„Retrag încrederea doamnei Dăncilă. După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost învestit. Au trecut trei luni, după care pot să trag o concluzie – doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru a României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea solicit public demisia doamnnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României”, a spus Iohannis.

Citește și...