Trupul neînsuflețit al unei adolescente a fost găsit în pădurea de la marginea cimitirului „Pacea” din Botoșani. Potrivit primelor informații, tânăra a fost înjunghiată, iar acum polițiștii îi interoghează pe prietenii și rudele fetei pentru a putea reconstrui firul evenimentele și a da de urma criminalului.
UPDATE 13:11 Băiat de 16 ani și-a recunoscut fapta
Un tânăr în vârstă de 16 ani a povestit procurorilor că a cunoscut-o pe fată pe o reţea de socializare şi se întâlniseră de mai multe ori. El a spus că este pasionat de fotografie şi îi făcea poze fetei pe care aceasta le posta pe diverse reţele sociale, titrează News.ro.
Miercuri după amiază ei au avut o nouă asemenea întâlnire, în pădurea din zona cimitirului Pacea, iar la un moment dat între cei doi tineri a izbucnit o ceartă, motivul fiind, după spusele tânărului, calitatea fotografiilor sale, dar şi o altă fată pe care el ar cunoaşte-o. Băiatul s-a enervat şi a scos un cuţit cu care a înjunghiat-o pe fată de 30 de ori, majoritatea rănilor fiind în zona toracică.
El a fost reţinut pentru 24 de ore în cursul nopţii de miercuri spre joi, urmând să fie prezentat Tribunalului Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru omor.
În prezent, băiatul se află în arestul IPJ Botoşani.
O tânără de 18 ani a a fost găsită decedată în pădurea de la marginea cimitirului “Pacea” din Botoșani. Descoperirea a fost făcută de niște copii care au anunțat adulții. Ajunși la locul în care se afla trupul fetei, echipajele de prim-ajutor nu au putut face altceva decât să constate decesul fetei, titrează Monitorul de Botoșani.
Presa locală titrează că fata avea 14 plăgi prin înjunghiere, cele mai multe la nivelul toracelui, iar persoana care a alertat autoritățile a precizat că tricoul fetei era ridicat în momentul în care a găsit-o.
Polițiștii au închis zona și au continuat cercetările și pe timpul nopții, iar la locul în care a fost cadavrul au fost aduși și câini specializați.
Potrivit Digi24, tânăra locuia în chirie împreună cu o prietenă la Botoșani. Amica le-a spus polițiștilor că a vorbit cu tânăra la telefon chiar cu puțin timp înainte ca aceasta să fie găsită fără suflare. Tânăra urma să aibă o ședință foto în centrul orașului.
Polițiștii au reținut un alt adolescent, care, titrează Digi24, și-ar fi recunoscut vina. Cei doi s-ar fi certat pe tema ședinței foto în care tânăra trebuia să fie model, iar adolescentul urma să fie fotograful.