Cinci pompieri, implicați într-un accident soldat cu șapte răniți

Vocea.biz / 26.04.2018
Cinci pompieri, implicați într-un accident soldat cu șapte răniți

Şapte persoane, printre care şi cinci pompieri, au fost rănite joi dimineaţa într-un accident rutier petrecut în judeţul Dolj, în care au fost implicate un autoturism şi o dubă. În momentul producerii evenimentului, pompierii se îndreptau spre serviciu.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, oamenii legii au fost solicitaţi să intervină joi dimineaţă, la un accident rutier petrecut pe DN 79 în apropierea localităţii Radovan şi în care au fost implicate două autovehicule, titrează News.ro.

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că o dubă a ieşit de pe un drum comunal în drumul naţional fără să se asigure, iar un autoturism BWM care circula regulamentar a intrat în autovehicul.

În urma impactului, cele cinci persoane aflate în BMW, dar şi cei doi ocupanţi au dubei au fost răniţi uşor. Toate victimele au fost transportate la spital.

Cele cinci persoane aflate în BMW sunt pompieri, iar în momentul producerii evenimentului se deplasau la serviciu.

Citește și...