Toggle Menu
  1. Home/
  2. Actual/

Palestina: Intenţia Guvernului României de a muta ambasada la Ierusalim încalcă dreptul internaţional

Intenţia Guvernului României de a muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă o acţiune care încalcă dreptul internaţional, deciziile Consiliului Europei şi contravine poziţiei statului român cu privire la rezolvarea conflictului israelo-palestinian, spune ambasadorul Palestinei la Bucureşti, Fuad Kokaly.

Diplomatul mai arată că acest demers pune în pericol interesul statului român, precum şi al cetăţenilor săi în lumea arabă şi musulmană, titrează News.ro.

Ambasada statului Palestina la Bucureşti a transmis, printr-un comunicat de presă, că priveşte cu îngrijorare decizia Guvernului român de a adopta memorandumul cu privire la începerea procedurilor de relocare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

“Considerăm că intenţia Guvernului României de a muta Ambasada României la Ierusalim reprezintă o acţiune care încalcă dreptul internaţional, deciziile Consiliului Europei şi contravine poziţiei Statului român cu privire la rezolvarea conflictului israelo-palestinian”, a declarat Fuad Kokaly, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al statului Palestina la Bucureşti.

Potrivit sursei citate, aşa cum se arată şi în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale la Bucureşti, o astfel de decizie ar putea pune în pericol siguranţa naţională a cetăţenilor români şi încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate şi ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită statelor membre abţinerea în ceea ce priveşte stabilirea de misiuni diplomatice în Ierusalim.

“Acţiunea Guvernului României pune în pericol interesul Statului român precum şi al cetăţenilor săi în lumea arabă şi musulmană. Facem apel la instituţiile statului român să rămână pe poziţia de echilibru pe care a adoptat-o până acum şi să joace un rol constructiv în eforturile de pace dintre israelieni şi palestinieni, pace întemeiată pe soluţia celor două state, Palestina şi Israel, care să trăiască în pace şi securitate şi bună vecinătate”, a mai spus ambasadorul Palestinei, Fuad Kokaly.

Ambasada Statului Palestina la Bucureşti reaminteşte tuturor românilor că după admiterea Palestinei ca stat non-membru observator, Organizaţia Naţiunilor Unite a decis, la 17 decembrie 2012, ca titulatura de ‘Statul Palestina’ să fie adoptată de ONU în toată activitatea sa ulterioară, reafirmând prin aceasta existenţa legitimă a statului palestinian cu capitala în Ierusalimul de Est, conform Rezoluţiei 181 din 29 Noiembrie 1947.

“În acest context, salutăm apelul preşedintelui Klaus Iohannis la responsabilitate şi discernământ şi reiterăm convingerea că România va rămâne în continuare un garant al respectării legilor internaţionale şi un protector responsabil al siguranţei naţionale a cetăţenilor săi”, adaugă ambasada.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seară la Antena 3 că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar acest gest are “o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

Administraţia prezidenţială a transmis, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim şi a subliniat că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare şi că “un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat ulterior că a avut astăzi o discuţie la telefon cu preşedintele Klaus Iohannis despre memorandumul privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, că şeful statului va fi consultat şi că documentul este clasificat de către MAE.

Premierul a precizat că a fost ”o discuţie privată” cu şeful statului, astfel că nu poate da detalii.

Viorica Dăncilă a spus că, iniţial, dimineaţă a sunat-o preşedintele Iohannis, căruia nu i-a răspuns pentru că se afla la Piteşti, la ”Simfonia lalelelor” şi nu avea telefonul la ea, însă apoi l-a sunat ea şi au avut o discuţie telefonică.

”A fost adoptat, aşa cum deja s-a aflat, a fost adoptat un memorandum în şedinţa de Guvern, voi discuta cu dl preşedinte după adoptarea acestui memorandum. Vă asigur însă că avem responsabilitate, avem discernământ şi că vom purta discuţii cu toate instituţiile”, a mai declarat premierul.

Întrebată dacă era necesară consultarea preşedintelui înainte de adoptarea memorandumului, Viorica Dăncilă a răspuns: ”Ministerul de Externe şi-a asumat acest lucru şi că discuţiile le vom purta pe urmă”.

Ea a susţinut că nu poate spune ce conţine memorandumul pentru că a fost clasificat de către MAE.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că a fost lansat un proces de analiză şi evaluare privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, care va include şi consultarea tuturor instituţiilor şi actorilor relevanţi, conform Constituţiei şi legilor în vigoare.

Vocea.biz