Toggle Menu
  1. Home/
  2. Actual/

MAE: Am lansat un proces de analiză privind relocarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim

Ministerul Afacerilor Externe precizează că a fost lansat un proces de analiză şi evaluare privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, care va include şi consultarea tuturor instituţiilor şi actorilor relevanţi, conform Constituţiei şi legilor în vigoare.

”Ministerul Afacerilor Externe precizează că a fost lansat un proces de analiză şi evaluare privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Reiterăm că prin acest demers se are în vedere un proces cuprinzător de analiză interinstituţională, cu includerea şi consultarea tuturor instituţiilor şi actorilor relevanţi, conform Constituţiei şi legilor în vigoare”, se arată în comunicatul MAE citat de News.ro.

Ministerul menţionează că, prin iniţierea acestui demers, se urmăreşte ”identificarea celui mai potrivit mod de poziţionare/acţiune a României, ţinând cont de ultimele evoluţii în acest dosar, precum şi de un proces de consultare şi coordonare, consistent şi aplicat, cu partenerii şi aliaţii strategici ai României”.

Conform sursei citate, ”obiectivele acestui proces complex sunt subsumate susţinerii intereselor României”.

MAE aminteşte că, în mod tradiţional, România a avut o poziţie echilibrată în gestionarea dosarului israeliano-palestinian, fapt confirmat inclusiv de recunoaşterea, în plan bilateral, de mai bine de trei decenii a statului palestinian şi că poziţia echilibrată este susţinută inclusiv de preocuparea constantă a ţării noastre în ceea ce priveşte comunitatea originară din România aflată atât în Statul Israel, cât şi în Palestina.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seară la Antena 3 că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar acest gest are “o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

Preşedintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, anunţă vineri Administraţia Prezidenţială, care subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare şi că “un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia”.

Vocea.biz