Peste 3.000 de căşti Apple contrafăcute, care, originale, ar fi valorat aproape 300.000 de lei, au fost descoperite în Portul Constanţa, într-un container. Accesoriile pentru iPhone urmau să ajungă pe piaţa din România printr-o firmă din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră – Garda de Coastă, în data de 11 aprilie, poliţiştii împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. Administratorul societăţii comerciale în cauză este cetăţeanul român H.D., în vârstă de 46 de ani, cu domiciliul pe raza municipiul București.
“În urma controlului, au fost descoperite 3.500 căști pentru telefon ce purtau însemnele unei mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, în valoare de aproximativ 227.500 lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali”, se arată în comunicat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.