Copil de 11 ani, violat de doi bărbaţi în repetate rânduri, cu acordul mamei

Vocea.biz / 11.04.2018
Copil de 11 ani, violat de doi bărbaţi în repetate rânduri, cu acordul mamei

Un băiat de 11 ani din judeţul Arad a fost violat în repetate rânduri de doi bărbaţi, cu acordul mamei sale, care a obţinut, astfel, foloase materiale de pe urma abuzurilor sexuale. Suspecţii au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi judecătorilor pentru arestare preventivă, transmite News.ro.

Băiatul suspus abuzurilor este din comuna arădeană Zădăreni, iar poliţiştii s-au autosesizat în urma unor informaţii obţinute despre acest caz.

Conform anchetatorilor, încă de când avea 10 ani, băiatul a fost violat de doi bărbaţi, de 21 şi 43 de ani, din localităţile Zădăreni şi Felnac.

”Din cercetările efectuate, s-a stabilit că în perioada 1 iulie 2016 – 1 aprilie 2018, cei doi bărbaţi, prin constrângere fizică şi psihică, profitând de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, au intreţinut relaţii sexuale în repetate rânduri cu minorul”, a declarat, miercuri, Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad.

Anchetatorii spun că băiatul a fost abuzat cu acordul mamei, în vârstă de 49 de ani, care a obţinut, astfel, foloase materiale.

Mama copilului şi cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru viol în formă continuată, corupere sexuală şi rele tratamente aplicate minorului.

Băiatul urmează să fie consiliat de specialişti, iar cazul este cercetat şi de angajaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Arad.

Citește și...