Un braşovean a câştigat premiul de peste 1,4 milioane de euro la Loto 6/49, la extragerea de Paşte

Vocea.biz / 09.04.2018
Un braşovean a câştigat premiul de peste 1,4 milioane de euro la Loto 6/49, la extragerea de Paşte

Un braşovean a câştigat premiul în valoare de peste 1,4 milioane de euro la Loto 6/49, la extragerea specială de Paşte. Preţul biletului câştigător a fost de 30 de lei, transmite News.ro.

Valoarea premiului este de 6.613.179,07 de lei.

Biletul câştigător a fost jucat la agenţia 08-23 din Braşov şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul acestuia fiind de 30,10 lei, potrivit Loteriei Române.

Acesta este cel de-al doilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în 11 februarie şi a fost în valoare de 9.325.973,81 de lei.

Câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la data extragerii pentru a-şi revendica premiul.

Numerele câştigătoare la extragerea Loto 6/49 de duminică au fost: 31, 9, 18, 29, 32 şi 21.

Tags:
Citește și...