Poliţiştii au avut 13.000 de acţiuni şi intervenţii, în perioada minivacanţei de Paşti, în urma cărora au aplicat aproape 22.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 7,7 milioane lei şi au reţinut 1.324 de permise de conducere, transmite News.ro.
Astfel, în perioada 5-8 aprilie, peste 8.000 de poliţişti au acţionat, zilnic, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 1.117 acţiuni şi s-a intervenit la 11.958 de evenimente, dintre care peste 10.000 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, în această perioadă, au fost constatate 2.833 de infracţiuni, 502 persoane fiind surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 43 de persoane urmărite naţional sau internaţional.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 21.782 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.724.300 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 132.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 456 de infracţiuni şi aplicate 15.266 de sancţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Ca măsuri complementare, au fost reţinute 1.324 de permise de conducere dintre care 140 pentru consum de alcool, 434 pentru viteză excesivă şi 750 pentru alte abateri şi au fost retrase 406 de certificate de înmatriculare auto.
În Duminica Paştelui, poliţiştii au constatat 621 de infracţiuni, 89 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 5 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate, au fost dispuse 15 măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 2.527 de sancţiuni contravenţionale, în valoare peste 930.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 12.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 118 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 221 de permise de conducere şi retrase 61 de certificate de înmatriculare auto.