Poliţia de Frontieră: Este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei

Vocea.biz / 06.04.2018
Poliţia de Frontieră: Este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei

Poliţia de Frontieră anunţă că în perioada sărbătorilor este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar peste 4.000 de poliţişti vor lucra zilnic. Spre Ungaria, la cererea autorităţilor locale din zonă, sâmbătă şi duminică vor fi deschise toate cele zece puncte de trecere ocazionale pentru fluidizarea traficului. În plus, poliţiştii de frontieră reamintesc că. de duminică, taxele de drum la intrarea în Bulgaria se vor achita în numerar, din cauza unor lucrări la soft, transmite News.ro.

Conducerea Poliţiei de Frontieră Române anunţă că a dispus suplimentarea personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv creşterea numărului arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct.

”Menţionăm că este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora, sens în care continuăm să recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise în regim internaţional în vederea evitării suprasolicitării unora dintre acestea”, anunţă Poliţia de Frontieră.

La nivelul întregii ţări, peste 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Poliţiştii de forntieră reamintesc celor care intenţionează să călătorească în Bulgaria că, de duminică până marţi, în toate punctele de trecere a frontierei bulgare, prelucrarea informaţiilor privind taxele pentru vinietă se va efectua manual.

În această perioadă, software-ul „Taxe de drum şi regim de autorizare”, parte a sistemului vamal bulgar, nu va funcţiona automat din cauza demersurilor şi acţiunilor tehnice necesare întreţinerii acestui program.

De asemenea, în toate punctele de frontieră ale Bulgariei, pentru perioada menţionată, taxele de drum se vor achita în numerar. Totodată, autorităţile vamale bulgare au informat că vor suplimenta numărul de lucrători în toate punctele de frontieră bulgare, pe timpul implementării manuale a datelor.
În plis, Poliţia de Frontieră precizează că, la frontiera cu Ungaria, la solicitarea autorităţilor publice locale, sâmbătă şi duminică, între orele 08.00 – 18.00, ora României, vor fi deschise cele 10 puncte de trecere ocazionale, respectiv :
• pe raza judeţului Bihor – P.T.F Roşiori, P.T.F. Cheresig şi P.T.F. Voivozi
• pe raza judeţului Arad – P.T.F. Iermata Neagră, P.T.F. Grăniceri, P.T.F. Variaşu Mic şi P.T.F. Nădlac III
• pe raza judeţului Satu Mare – P.T.F. Bercu, P.T.F. Peleş şi P.T.F. Horea.

Poliţia de Frontieră Română recomandă utilizarea aplicaţiei on-line, disponibile pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Citește și...