Poliția Română, despre accidentul din Neamț: Șapte oameni, pe bănci improvizate, în compartimentul de marfă

Vocea.biz / 05.04.2018
Poliția Română, despre accidentul din Neamț: Șapte oameni, pe bănci improvizate, în compartimentul de marfă

Cei nouă bărbaţi care şi-au pierdut viaţa după ce autoutilitara în care se aflau a căzut în canalul de aducţiune al râului Bistriţa, în judeţul Neamţ, aveau între 17 şi 45 de ani şi erau din judeţul Iaşi.

Poliţiştii au mai stabilit că maşina era proprietatea şoferului, iar dintre cele 6 locuri pe scaune autoutilitara avea montate doar trei scaune omologate în partea din faţă, iar în spaţiul destinat transportului de marfă erau transportate atât bagaje, cât şi şapte persoane, pe bănci din lemn, improvizate, titrează News.ro.

Potrivit Poliţiei Române, din cercetările preliminare s-a stabilit că accidentul s-ar fi produs ca urmare a unei defecţiuni la roata stânga-spate, aceasta desprinzându-se de autovehicul. Autoutilitara era proprietatea şoferului şi are inspecţia tehnica periodică valabilă pana la data de 23 august 2018 şi s-a constatat că dintre cele şase locuri pe scaune avea montate doar trei scaune omologate în partea din faţă, iar în spaţiul destinat transportului de marfă erau transportate atât bagaje, cât şi şapte persoane, pe bănci din lemn, improvizate.

Accidentul s-a produs miercuri noapte, în jurul orei 01.00, după ce autoutilitara în care se aflau cei zece oameni şi care circula pe DN 15, pe Podul de la Vaduri, de la Alba Iulia spre comuna Săvineşti, judeţul Neamţ, a căzut de pe pod în canalul de aducţiune.

Primele cercetări arată că şoferul, un bărbat de 25 de ani, din Săvineşti, a pierdut controlul volanului în localitatea Vaduri, înainte de podul care traversează canalul râului Bistriţa, iar maşina a pătruns pe sensul opus, a părăsit partea carosabilă şi a căzut în albia râului.

În urma accidentului, autoutilitara s-a scufundat, fiind scoasă de către echipajele ISU Neamţ, după activarea planului rosu de intervenţie.

După scoaterea autoutilitarei din apă, au fost identificate în interior şapte persoane decedate – bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, din Săvineşti, Podoleni, Făurei, Bârgăoani şi Deleni, judeţul Iaşi, ulterior fiind găsite şi celelate două persoane, decedate.

Un singur tânăr dintre cele zece persoane aflate în autoutilitară a reuşit să se salveze, acesta fiind pasager pe locul dreapta-faţă. A fost preluat ulterior de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranian acut şi contuzie toraco-abdominală, rămânând internat la Secţia Chirurgie.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind desfăşurate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.

Citește și...