Ministrul Transporturilor, Lucian Şova a solicitat, marţi, conducerii Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (CNAB) un grafic clar al lucrărilor pentru modernizarea pistei 1 a Aeroportului Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti (AIHCB) şi intervenţii la pista 2 pentru ca aceasta să devină operaţională pe întreaga lungime, de 3.500 m.
CNAB a programat pentru perioada următoare mai multe lucrări de reparaţii şi întreţinere, care vor începe din 12 aprilie, a anunţat marţi Ministerul Transporturior, titrează News.ro.
Lucrările presupun ”repararea dalelor de beton degradate de la platforma 1 şi a căilor de rulare aferente; lucrări de întreţinere a stratului de uzură la căile de rulare, inclusiv aşternerea unui nou strat asfaltic; lucrări pentru operaţionalizarea balizajului luminos CAT III A la pista 2”.
Intervenţiile se vor face în etape, pentru ca operarea zborurilor pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti ”să fie cât mai puţin afectată”, spun oficialii Ministerului Transporturilor.
De asemenea, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) va desfăşura în continuare acţiuni specifice de supraveghere potrivit normelor europene pentru menţinerea siguranţei zborului pe AIHCB.
Specialiştii AACR evaluează în mod regulat pistele, căile de rulare şi platformele aeroportului.
”Totodată, în vederea menţinerii siguranţei operaţiunilor aeriene, în ultimii ani s-a derulat permanent un program de reparaţii curente la pista 1 a aeroportului Henri Coandă, până în prezent fiind înlocuită suprafaţa de rulare în proporţie de 80%”, adaugă reprezentanţii Ministerului Transporturilor,