Autorităţile se aşteaptă la o aglomerare a punctelor de trecere a frontierei în perioada Paştelui, iar în vestul ţării traficul s-ar putea dubla, astfel că personalul a fost suplimentat şi se va lucra la capacitatea maximă a punctelor de control.
Poliţiştii de frontieră se aşteaptă ca traficul să crească atât la intrarea în ţară, pentru că mulţi români care lucrează în străinătate vin acasă, cât şi la ieşire, având în vedere că mulţi vor petrece sărbătorile în străinătate, titrează News.ro.
Poliţia de Frontieră a anunţat, miercuri, că s-au luat măsuri pentru prevenirea aglomeraţiei la graniţe în perioada Paştelui, când se aşteaptă o dublare a numărului de persoane care intră şi ies din ţară.
”Aceste creşteri pot apărea atât pe sensul de intrare în România, având în vedere că mulţi dintre conaţionali vin să-şi petreacă sărbătorile alături de familii, dar şi pe sensul de ieşire, deoarece sunt mulţi români care doresc să-şi petreacă minivacanţa de Paşte în străinătate. A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct, astfel încât, la nivelul întregii ţări aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat”, precizează Poliţia de Frontieră.
În apropierea vămilor, echipe de poliţişti îi informează pe şoferi despre posibilităţile de ieşire din ţară prin punctele mai puţin utilizate.
Conform statisticilor ultimilor ani, cele mai aglomerate vămi sunt cele de la graniţa cu Ungaria. Anul trecut, prin acestea au trecut, în perioada sărbătorilor de Paşte, 950.000 persoane, în timp ce graniţa româno-bulgară a fost tranzitată de 235.000 persoane, iar cea româno-moldoveană de 300.000 persoane.
”Din experienţa anilor trecuţi, s-a stabilit că, în anumite puncte de trecere a frontierei, în această perioadă se înregistrează valori de trafic foarte crescute, aproape duble faţă de o perioadă normală”, mai arată comunicatul.
Astfel, Punctul de Trecere a Frontieri Nădlac II a fost cel mai tranzitat, fiind înregistrate 260.000 persoane şi 110.000 de vehicule în 2017, în perioada Paştelui. În acest punct sunt disponibile 10 benzi pe sens, respectiv şase pentru autovehicule şi patru pentru camioane.
La nivelul tuturor punctelor de frontieră ale României, anul trecut, în perioada 10 – 23 aprilie, au fost înregistrate aproximativ 2.400.000 de persoane şi 660.000 mijloace de transport.
La graniţa cu Ungaria sunt deschise 11 puncte de trecere şi sunt acoperite cu personal toate arterele de intrare şi ieşire, în total fiind 52 de fluxuri la intrare în România şi 54 la ieşire din ţară. Poliţiştii de frontieră recomandă evitatea celor mai aglomerate, respectiv Nădlac II şi Borş, variantele alternative fiind Nădlac I, Turnu şi Vărşand, în judeţul Arad, sau Salonta şi Valea lui Mihai, în Bihor.