Toggle Menu
  1. Home/
  2. Actual/

Tone de cannabis, confiscate de pe o plantație de 4000 de metri pătrați din Mehedinți

Un bărbat din județul Mehedinți și-a făcut propria cultură de cannabis, pe terenul bunicului său și cere ajutorul tatălui, ori de câte ori trebuia să facă lucrări de întreținere. Potrivit anchetatorilor, românul a început să cultive planta la cererea fostului său patron, un italian care locuiește în Napoli. 

Procurorii D.I.I.C.O.T. au descins la locuința unui bărbat de 38 de ani din județul Mehedinți care își făcuse propria plantație de cannabis.

“În  fapt, s-a reținut că pe raza județului Mehedinți, respectiv a satului Poiana Gruii, pe o suprafaţă de 4.000 m2, a fost înfiinţată o cultură de cannabis,  plantele fiind cultivate simetric, pe 13 rânduri, la o distanță de 50-60 de centimetri între ele,” spun anchetatorii.

Plantele, cu o înălțime de 1,5 metri, se aflau în ultima etapă a vegetației înainte de recoltare iar bărbatul și-a făcut și propriul sistem de irigare, prin picurare și îi cerea ajutorul tatăului său, la care locuia, ori de cât ori avea nevoie să facă lucrări de întreținere. Tot în ajutor îi veneau și alți săteni pe care mai apoi îi plătea ca zilieri. De frică să nu rămână fără plante, pe toată perioada verii, bărbatul și-a supravegheat plantația dintr-un cort pe care l-a amplasat la marginea terenului.

Potrivit anchetatorilor, suspectul a început plantația la rugămintea fostului său patron, un italian din Napoli. Românul a achiziționat și un apartament, la marginea satului și la mică distanță de plantație, unde urma să își prelucreze recolta.

 

Vineri, în jurul orei 10:00, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Mehedinţi  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinţi au acţionat pentru prinderea în flagrant a suspecţilor, respectiv  doi cetăţeni italieni și trei cetăţeni români.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate in vederea confiscării aproximativ 2 tone de cannabis.

La sediul DIICOT Biroul Teritorial Mehedinţi au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 11 persoane.

Sursa foto: Wikimedia.Commons

Silvia Spanciu