Preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Tallinn, a declarat, vineri, că, după avizul negativ al CSM la legile justiţiei, ”trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat” cu sistemul de justiţie, pentru că nu se poate face altfel reforma.
”Un astfel de răspuns trebuie să dea foarte mult de gândit iniţiatorilor, pentru că aici nu e vorba de răspunsul unor persoane din CSM. S-au făcut întâlniri cu aproape toţi magistraţii cred şi rezultatul este deci rezultatul unui proces care a preocupat şi a mişcat întregul sistem de justiţie. Ori, răspunsuri simpliste de tipul că se opun reformei nu cred că sunt adecvate în această situaţie. Părerea mea este că trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat, trebuie văzut cum se poate construi dacă se doreşte chiar reformarea sistemului în aşa fel încât să se facă împreună cu sistemul. Este, cel puţin pentru mine, inimaginabil să se facă o reformă a sistemului împotriva sistemului. Ar fi o mare greşeală”, a afirmat preşedintele Iohannis, potrivit News.ro.
Întrebat dacă, prin urmare, consideră că trebuie retrase aceste proiecte, şeful statului a răspuns: ”După părerea mea, este nevoie de o nouă negociere a conţinutului cu sistemul, cu sistemul de justiţie, pentru că oamenii de acolo sunt oameni foarte bine calificaţi, care cunosc sistemul, cunosc legile. Deci, nu vorbim despre nişte oameni care nu cunosc conţinutul. Ei cunosc foarte bine şi cred că înţelept ar fi să se revină la faza de discuţie cu sistemul.”
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a explicat, joi seară, la Antena 3, absenţa de la plenul CSM – care a dat aviz negativ propunerilor de modificare a legilor Justiţiei- prin faptul că votul CSM era unul previzibil, iar prezenţa sa nu ar fi putut să îl influenţeze, ci doar să determine dezbateri şi mai aprinse. El a atras atenţia că procurorii au votat “în bloc” împotrivă şi a mai spus că are convingerea că “votul negativ exprimă şi dorinţa de conservare a actualelor privilegii pe care magistraţii le au”.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ joi propunerilor de modificare a legilor Justiţiei. Avizul CSM este consultativ.
Sursa foto: Presidency.ro