Editorii de carte școlară cer retragere OUG care instituie monopolul de stat asupra manualelor

Silvia Spanciu / 29.09.2017
Editorii de carte școlară cer retragere OUG care instituie monopolul de stat asupra manualelor

Editorii de carte școlară cer retragere OUG care instituie monopolul statului asupra manualelor. Aceștia atrag atenția că sistemul de educație este subfinanțat și spun că de multe ori au participat la licitații oferind prețuri chiar și de zece ori mai mici decât în occident. În plus, noile reglementări, spun editorii, încalcă principiile fundamentale ale educației. 

Editorii de carte școlară cer retragerea OUG care instituie monopolul statului asupra manualelor. Editorii spun că noile prevederi legale nu fac altceva decât să întoarcă țara cu peste 25 de ani în urmă și că Ministerul Educației Naționale ar trebui să promoveze inovația, înnoirea tehnologică, libertatea de mișcare și de expresia și nu să ducă procesul de învățământ “într-o epocă pe care o consideram de mult timp apusă.”

 

În ceea ce privește argumentele aduse de ministrul Liviu Pop, editorii spun că de fapt echipa condusă de acesta este devină pentru majoritatea problemelor create.

“Mai grav, ministrul Liviu Pop își fundamentează deciziile pe argumente mincinoase și denigratoare la adresa unor companii private, ascunzând incompetența echipei sale și incapacitatea funcționarilor ministerului pe care îl coordonează de a găsi soluții juste, progresiste la o situație incorect gestionată de domnia sa și de predecesorii săi,” se arată într-un comunicat de presă al Asociației Editorilor din România.

Noile reglementări nu vor corecta deficiențele din sistem spun editori iar instituirea unui monopol de stat nu este o soluție viabilă, mai atrage atenția asociația.

“Îl rugăm pe ministrul Educației Naționale să ne spună: în care dintre domeniile strategice, sănătate, apărare și securitate națională, s-a mai adoptat o măsură de instituire a monopolului statului asupra unui serviciu? Are domnia sa știință despre introducerea unui singur furnizor de medicamente în sistemul național de sănătate sau despre existența unui singur furnizor, monopol de stat, în domeniul tehnicii militare? Potrivit aceleiași Strategii Naționale de Apărare a Țării, securitatea nu mai poate fi gândită în afara unui mediu economic competitiv, a unei stabilități financiar-bugetare. Îl rugăm pe domnul ministru să ne arate cum contribuie monopolul statului asupra cărții școlare la întărirea mediului economic competitiv?,” spun editorii.

În același comunicat de presă, Asociația Editorilor din România atrage atenția și că întârzierile generate de licitații nu se întâlnesc doar în sistemul de educație, ci peste tot acolo unde statul face achiziții.

“Domnul ministru dă vina pe edituri pentru întârzierile generate de licitațiile pentru manuale. Aceleași întârzieri se remarcă în toate acele domenii în care statul face achiziții — produse farmaceutice, lucrări de infrastructură și construcții civile. Să înțelegem că naționalizarea este răspunsul actualului Guvern la toate blocajele generate în economie de sistemul greoi al achizițiilor publice? Pentru ce ar trebui să ne pregătim în continuare — pentru televiziunea și radioul de stat, pentru casa de producție cinematografică națională?,” se întreabă retoric editorii.

În plus, editorii se plâng că de multe ori nici măcar nu își amortizau costurile de producție, totul din cauza algoritmului impus de stat care îi obliga să participe la licitații oferind prețuri chiar și de zece ori mai mici decât în occident.

“Îi reamintim domnului ministru că de ani de zile învățământul este subfinanțat (la cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană) și că, în realitate, editorii au subvenționat manualele în România, participând la licitații care nu le asigurau, uneori, nici măcar amortizarea costurilor de producție a manualelor. Din cauza algoritmului de alegere a câștigătorilor licitațiilor, editorii au fost obligați să vină cu prețuri de aproape 10 ori mai mici decât cele practicate în alte țări, de aproximativ 1 — 1,2 EUR pentru un manual (tipărit + variantă digitală). L-am auzit pe domnul ministru vorbind despre ‘baronii manualelor’. Îl rugăm pe domnul ministru să calculeze și să ne spună care este profitul realizat de un editor care cheltuiește 40.000 de euro pentru realizarea unui tiraj de 40.000 de manuale, la care se adaugă și costul de dezvoltare a variantei digitale de 8.000-10.000 euro și pe care le vinde, în final, statului cu 1 euro?,” mai spun editorii.

Cu privire la loturile care spune ministrul că nu au fost ofertate, editorii spun că nu pot să ofere prețuri de 1 euro pentru manuale care au un tiraj de doar 1.000 de exemplare și pentru care, doar în cazul variantei digitale, prețurile ajung chiar și la 10.000 de euro. Nici măcar statul nu își asumă o asemenea pierdere, spun editorii.

“O altă realitate este aceea că nici chiar statul nu își asumă o astfel de pierdere. Drept dovadă, ministerul nu a încredințat niciodată realizarea acestor loturi Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică, aflată de 25 de ani în subordinea ministerului. De ce EDP, regie autonomă cu membri din MEN în Consiliul de Administrație, nu și-a asumat niciodată realizarea manualelor cu tiraje mici, la care nu există ofertă din mediul privat? Nu era și atunci obligația ministerului să asigure totalitatea manualelor pentru elevii din sistemul de învățământ?,” se arată în comunicatul de presă.

Potrivit editorilor, prin noua lege ministerul încalcă principii fundamentale ale educației precum dreptul profesorului de a-și alege resursele didactice, dreptul autorilor și al editurilor de a publica, dreptul părinților de a calibra și direcționa educația propriilor copii și responsabilitatea statului de a investi în educație. În virtutea celor mai sus exprimate, cerem Consiliului Concurenței să respingă proiectul de Ordonanță de Urgență privind organizarea Societății Editura Didactică și Pedagogică SA ca fiind o măsură anti-concurențială”, solicită editorii care doresc o dezbatere pe marginea Legii Manualului școlar, mediată de președintele Iohannis.

Sursa foto: MediafaxFOTO

 

Citește și...