Primăria Capitalei a anunțat, miercuri, că, în urma nemulțumirii exprimate în spațiul public de către asociații ale difuzorilor de presă care își desfășoară activitatea în municipiul București, ia în calcul construirea din fonduri proprii de chioșcuri de ziare pe care distribuitorii de presă să le cumpere apoi în rate de la Municipalitate.
”Înțelegem dorința primăriilor de sector de a reglementa modul în care se desfășoară comerțul stradal, ceea ce corespunde ideii de descentralizare și autonomie locală. În același timp, înțelegând dificultățile cu care se confruntă agenții economici care activează în zona difuzării de presă, Primăria Capitalei va demara un studiu în urma căruia să se identifice rapid noi amplasamente pentru chioșcuri de ziare și produse conexe (cărți, papetărie) pe domeniul public aflat în administrarea Municipalității și un concurs de soluții privind un model unitar de chioșc”, a anunțat Municipalitatea, într-un comunicat de presă remis miercuri.
Primăria Capitalei motivează această măsură prin dorința de a-i scăpa pe distribuitorii de presă de ”povara”generată de achiziționarea unor noi chioșcuri de ziare.
”Pentru a nu se impune comercianților o povară imposibil de suportat generată de achiziționarea într-un timp scurt a noilor chioșcuri, Primăria Capitalei analizează și posibilitatea să își asume construcția din fonduri proprii a acestora, agenții economici având posibilitatea de a le plăti în rate într-un termen rezonabil, sau să închirieze respectivele chioșcuri. Pentru a se reduce traseul birocratic al autorizării în domeniul comerțului stradal, se analizează posibilitatea înaintării unui proiect de modificare a Legii 50/1991, în sensul de a mări de la 5 mp în prezent la 10-12 mp suprafața chioșcurilor care pot fi amplasate pe domeniul public fără autorizație de construire”, mai precizează Primăria.
Asociaţia Difuzorilor de Presă (ADPR) din Bucureşti a ameninţat cu greva generală, urmând ca la chioşcurile de presă din Capitală să nu mai fie vândute ziare, acuzându-l pe primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, că a refuzat să înnoiască avizele de funcţionare şi că doreşte ”să îi scoată în afara legii”. În replică, Primăria Sectorului 4 acuză asociaţia că expune neadevăruri şi precizează că toate solicitările acesteia au fost onorate în conformitate cu hotărârile Consiliului Local al Sectorului 4 aplicabile în cazul de faţă.
”Luni nu vor mai fi ziare la chioşcurile de presă din Capitală! Închidem 300 de puncte de difuzare a presei din Bucureşti! Suntem singura capitală din Europa unde nu se mai face difuzare a presei. Primarul sectorului 4 Daniel Băluţă doreşte cu orice preţ înlăturarea chioşcurilor de ziare de pe domeniul public. A refuzat să ne înnoiască avizele de funcţionare. Face totul intenţionat ca să ne scoată în afara legii. Desfiinţarea chioşcurilor de presă înseamnă 1.500 de oameni lăsaţi fără locuri de muncă şi bucureştenii privaţi de un drept prevăzut în Constituţiei: dreptul la informaţie”, a anunţat ADPR printr-un comunicat de presă.
Primăria Sectorului 4 se disculpă, însă, precizând că asociaţia “a expus o serie de neadevăruri” menite să creeze o stare de nelinişte în rândul locuitorilor Sectorului 4, precum şi în rândul editorilor şi patronilor instituţiilor de presă.
”Pentru o completă şi corectă informare a opiniei publice, dar mai ales pentru a evita manipularea locuitorilor sectorului 4, Primăria Sectorului 4 face următoarele precizări cu privire la comunicatul Asociaţiei Patronale a Difuzorilor de Presă din Bucureşti: dreptul la informaţie este un drept fundamental al populaţiei, iar Primăria Sectorului 4 îşi exprimă mâhnirea legată de faptul că anumite persoane ale căror acţiuni au depăşit deja bariera agresivităţii, transformându-se rapid în violenţă, îl folosesc pentru a obţine foloase personale. În comunicatul mai sus menţionat sunt expuse în spaţiul public o serie de neadevăruri menite să creeze o stare de nelinişte în rândul locuitorilor sectorului 4, precum şi în rândul editorilor şi patronilor instituţiilor de presă”, a anunțat Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă, precizând, totodată, că, de la începutul anului şi până în prezent, au fost emise 73 de avize de amplasament privind punctele de difuzare a presei scrise, a cărţilor şi a produselor de papetărie, dintr-un număr total de 81 de solicitări, restul de opt cereri fiind încă în lucru.
Sursa foto: Facebook.com/ Asociația Patronală a Difuzorilor de Presă din București