Un băieţel de doi ani a murit sâmbătă, în comuna Băneasa, după ce a fost lovit de un microbuz condus de un adolescent în vârstă de 17 ani, potrivit polițiștilor din Constanța, citați de Mediafax.
Adolescentul de doi ani urmează să fie audiat şi apoi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Potrivit poliţiştilor, copilul se juca în faţa curţii, într-o căruţă, iar microbuzul a trecut prin faţa locuinţei şi l-a lovit.
A fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă.
Primele indicii arătau că băieţelul, lăsat nesupravegheat, a căzut dintr-o căruţă, s-a lovit la cap şi a murit. Conform cadrelor medicale de la Ambulanţă, copilul a fost adus la Centrul Primiri Urgenţe din Băneasa cu un traumatism cranian cu plagă.
El a fost supus protocolului de resuscitare, dar în ciuda eforturilor medicilor, viaţa acestuia nu a mai putut fi salvată.