Traficul pe podul Calafat-Vidin va fi oprit temporar

Silvia Spanciu / 22.09.2017
Traficul pe podul Calafat-Vidin va fi oprit temporar

Traficul pe podul Calafat-Vidin va fi oprit temporar. Restricțiile sunt cauzate de lucrările de reparație și întreținere. 

Societatea comună româno-bulgară Danube Bridge Vidin Calafat ad Bulgaria, care se ocupă de administrarea podului Calafat – Vidin a anunțat că luni, 25.09.2017, între orele 13:00 – 15:00 și joi, între orele 13:00 – 15:00, circulația pe podul Calafat – Vidin va fi întreruptă pentru lucrări de întreținere și reparație.

În intervalul orar specificat, autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului.

Potrivit Poliției de Frontieră, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu va ține permanent legătura cu autoritățile bulgare și a dispus toate măsurile aflate în competență astfel încât la ridicarea restricției controlul de frontieră să se desfășoare fluent și operativ.

Autoritățile recomandă participanților la trafic să folosească toate punctele de fronteră deschise la granița cu Bulgaria și să consulte aplicația „Trafic Online” disponibilă pe site-ul Poliției de Frontieră pentru a vedea care sunt timpii medii de așteptare la diferitele puncte de trecere a frontierei.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Citește și...