Delegaţia Ministerului Apărării Naţionale, condusă de ministrul Mihai Fifor, a avut întâlniri, la Washington D.C., cu reprezentanţi ai companiilor Raytheon, Lockeed Martin şi Bell Helicopters, anunţă MApN.
“În cadrul discuţiilor, a fost reiterat agajamentul României de alocare a două procente din PIB pentru apărare în 2017 şi menţinerea acestui prag pentru următoarea decadă, ceea ce va permite demararea unor programe de înzestrare necesare pentru modernizarea Forţelor Armate ale României, precizeaz- Ministerul Apărării..
Ministrul Fifor a subliniat importanţa transferului de tehnologie şi de know-how către industria naţională de apărare în interesul securităţii regionale şi internaţionale.
De asemenea, a apreciat rezultatele bune ale întâlnirilor avute, atât în ţară, cât şi pe parcursul vizitei la Washington , invitând companiile de profil să investească în România.
În această vară, autorităţile române şi americane au anunţat că România va cumpăra sisteme de rachete Patriot, contract în valoare de 3,9 miliarde dolari, şi sisteme mobile HIMARS în valoare de 1,25 miliarde dolari.
România va cumpăra, în cadrul primului contract, 28 de staţii de lansare M903 de la Raytheon, cu sisteme radar şi de control, 56 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T) de la Raytheon şi 168 de rachete Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3) fabricate de Lockheed Martin.
De asemenea, premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, la începutul lunii august, cu reprezentanţii ai companiei americane Bell Helicopter, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, semnând o scrisoare de intenţie prin care guvernul român anunţă Statele Unite asupra disponibilităţii de achiziţionare a unor elicoptere de atac.
Ulterior, reprezentanţii Bell Helicopter au transmis pentru News.ro că scrisoarea de intenţie prin care Guvernul român anunţă Statele Unite asupra disponibilităţii de achiziţionare a unor elicoptere de atac este parte a unui proces de tipul Foreign Military Sale (FMS), iar negocierile se derulează între reprezentanţii celor două guverne.
(News.ro)
Sursa foto: Facebook