Grupare care a prejuidiciat cu 4 milioane de lei un spital din Argeș, destructurată

Silvia Spanciu / 21.09.2017
Grupare care a prejuidiciat cu 4 milioane de lei un spital din Argeș, destructurată

Un spital din Argeș a fost prejudiciat cu peste patru milioane de lei după ce o angajată a unității a întocmit ordine de plată cu date false. Trei persoane au fost duse la audieri în urma perchezițiilor efectuate de polițiști în vedere destructurării grupării infracționale. 

Un spital din Argeș a fost prejudiciat cu peste patru milioane de lei, spun anchetatorii, care au descoperit o serie de ordine de plată cu date false. Potrivit procurorilor, trei persoane, doi bărbați și o femeie, au reușit prejudicierea unității medicale prin întocmirea unor ordine de plată ce conțineau numele unor furnizori ai spitalului dar aveau un cod IBAN ce aparținea unei alte societăți comericale, controlate de grupul infracțional. În momentul în care spitalul vira banii, sumele erau extrase în numerar.

“Din cercetări a reieșit că, în anul 2012, 2 bărbați și o femeie ar fi constituit o grupare infracțională, în scopul delapidării cu consecințe deosebit de grave a unui spital din județul Argeș. Unul dintre membrii grupării infracționale, o femeie, angajată în calitate de contabilă a spitalului respectiv, ar fi completat și determinat persoanele responsabile din cadrul spitalului, să semneze fără vinovăție ordine de plată, cu denumirea unor societăți comerciale care au calitatea de furnizori ai spitalului, însă menționând codul de identificare fiscală și contul IBAN al unei alte societăți comerciale, controlate de grupul infracțional,” se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Pentru destructurarea rețelei, polițiștii au efectuat 6 percheziții domiciliare, în municipiul Pitești și în orașul Ștefănești, județul Argeș.

În total, gruparea infracțională a reușit să transfere 3.988.688 lei din conturile spitalului prin completarea a 70 de ordine de plată false, în perioada 2012-2017.

“În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave,” se mai arată în comunicatul Poliției.

Pentru că documentele și datele false au fost introduse în sistemul electronic de evidențe contabile a spitalului și ar fi dus la alterarea în mod grav a evidențelor și rezultatelor financiare ale unității spitalicești, cei trei sunt cercetați și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și perturbarea sistemelor informatice.

 

Cele trei persoane au fost duse la sediul DIICOT Pitești pentru audieri.

Sursa foto: MediafaxFOTO

Citește și...