Trei bărbaţi, suspectaţi că au furat din locuinţa Mioarei Roman, reţinuţi

Vocea.biz / 19.09.2017
Trei bărbaţi, suspectaţi că au furat din locuinţa Mioarei Roman, reţinuţi

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, suspectaţi că sunt autorii furtului din locuinţa Mioarei Roman, au fost reţinuţi. Ei au fost prinşi în mai multe localităţi din Mureş, iar poliţiştii au recuperat o parte dintre bunurile sustrase.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut trei tineri, cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, bănuiţi de comiterea furtului din locuinţa Mioarei Roman din sectorul 1.

Cei trei au fost identificaţi pe raza mai multor localităţi din judeţul Mureş şi au fost conduşi la sediul Secţiei 1 Poliţie pentru audieri.

”Extinzându-se cercetările, s-a stabilit că, în data de 16.09.2017, în jurul orei 12.00, bărbaţii au abordat persoana vătămată care se afla în curtea locuintei sale, spunându-i că-i vor înlocui un burlan ce era deteriorat, cu unul nou. După înlocuirea unei bucăţi de jgheab, au pătruns fără drept în locuinţă, sustrăgând mai multe bunuri. Întrucât nu au fost mulţumiţi de suma oferită de femeie, respectiv 1.000 de lei, pentru efectuarea lucrării, i-au comunicat că vor reveni după restul de bani până la suma de 1.000 euro, apoi au plecat cu bunurile asupra lor, deplasându-se cu un autoturism”, anunţă Poliţia Capitalei.

Cu ocazia investigaţiilor efectuate, au fost recuparate o parte din obiectele sustrase.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cei în cauză urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Fosta soţie a lui Petre Roman, Mioara Roman, a fost jefuită sâmbătă în propria casă, de trei bărbaţi care s-au oferit să repare un burlan de scurgere, iniţial cerând 50 de lei în schimbul lucrării, apoi o sumă mult mai mare, iar în timpul negocierilor au sustras bunuri din locuinţă.

(News.ro)

Citește și...