Primarul Timișoarei, mulțumit de echipele de intervenție: “Pagubele sunt imense”

Silvia Spanciu / 18.09.2017
Primarul Timișoarei, mulțumit de echipele de intervenție: “Pagubele sunt imense”

Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a precizat luni că este mulțumit de modul în care au acționat echipele de intervenție. Edilul a mai spus și că pagubele provocate de furtuna de duminică sunt imense. 

Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a făcut, într-o postare pe Facebook, un scurt bilanț al efectelor furtunii de duminică care a lovit orașul.  Edilul precizează că totul s-a petrecut în doar câteva minute.

“Ieri, 17.09.2017, am avut o zi cumplită în orașul nostru. S-au produs pagube materiale imense. În câteva minute, o mulțime de arbori au fost smulși din rădăcini sau retezați de la nivelul solului, de la o mulțime de alții au fost dislocate ramurile, nenumărate acoperișuri de blocuri, case și alte clădiri au fost luate de vânt, unele chiar în integralitatea lor, panouri publicitare au fost distruse, stâlpi, semafoare, etc. O mulțime de străzi au ajuns blocate, iar pentru o vreme, am fost fără curent și chiar fără apă,” a scris pe rețeaua de socializare edilul municipiului. 

Robu a mai precizat și că este foarte mulțumit de modul în care au reacționat echipele de intervenție.

“Am dat dispoziții imediat să se intervină de către toate forțele Primăriei: Societatea de Drumuri Municipale, Societatea Horticultura, Aquatim, Colterm, Retim, Ratt, Poliția Locală, Grupul Salvo, Direcția Edilitară, Direcția de Mediu. Desigur, toate aceste structuri au acționat alături de ISU, care are rolul de coordonare generală în astfel de circumstanțe, alături de Poliția Națională, Jandarmerie, Enel, Salvare și, desigur, de Prefectură. Și eu consider că toată lumea și-a făcut datoria! Acum, greul a trecut,” mai spune primarul.

Pagubele provocate au fost imense, spune Robu, mai ales având în vedere pierderea de vieți omenești.

“Pagubele materiale sunt imense, dar, le vom depăși. Cu eforturi proprii, dar, sper eu și cer, și cu ajutorul Guvernului României. Din păcate, însă, au fost și două pierderi de vieți omenești. Iar acestea, nu pot fi date de nimeni înapoi! Îmi exprim întreaga compasiune pentru familiile îndurerate! Este cumplit ce li s-a întâmplat! Numai Dumnezeu le poate alina suferința.”

Nicolae Robu a mai spus și că este nevoie de o “campanie de imunizare”, ca orașul și locuitorii să nu mai fie surpriniși de astfel de fenomene. În acest sens, edilul aprecizată efortul guvernului de realizare a unui sistem de alertare prin SMS.

Eforturile de remediere a pagubelor va continua. Ministrul de Interne a dat termen autorităților locale până joi pentru a depune un prim bilanț, în vedere acordării unor ajutoare de stat.

Sursa foto: Nicoale Robu/Facebook

Citește și...