Carmen Dan anunţă comandament pentru situaţii de urgenţă în Timişoara

Vocea.biz / 18.09.2017
Carmen Dan anunţă comandament pentru situaţii de urgenţă în Timişoara

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan se află luni Timişoara pentru a discuta cu autorităţile locale despre efectele furtunii de duminică seară, în urma căreia cinci persoane au murit, 49 au fost rănite, şapte fiind copii, 22 de unităţi de învăţământ au fost afectate, în prezent cursurile fiind suspendate total sau parţial în 15 şcoli şi în 4 grădiniţe.

UPDATE 11.20: Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, luni dimineaţă, la Timişoara, referitor la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis adresată Guvernului de a implementa un sistem de avertizare rapidă a populaţiei în situaţii de criză, că premierul Tudose are o întâlnire cu reprezentanţii companiilor de telefonie mobilă şi cu specialişti de la nivelul ministerelor competente pentru a vedea cum poate exista un sistem de avertizare şi informare prin SMS. Ministrul a recomandat descărcarea aplicaţiei Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, spunând că este utilă, pentru că informaţiile despre fenomenele meteo periculoase sunt transmise în timp real.

“Nu ştiu dacă vă amintiţi, noi am vorbit cu ceva zile în urmă, când făceam exerciţiile de alertare pentru cutremur, despre necesitatea identificării unor soluţii pentru implementarea unui astfel de sistem şi vorbeam atunci că sunt discuţii pe care le purtăm cu operatorii de telefonie mobilă, în aşa fel încât să fie, în afară de avertizarea sonoră pe care o ştiţi prin sirene, şi acest sistem de avertizare cu nişte mesaje tip SMS, care în afară de avertizare, să dea şi instrucţiuni despre cum să acţionezi în situaţii limită de genul acestora. În acest moment, la Guvern, la solicitarea premierului Tudose, există o întâlnire cu reprezezanţii ANCOM şi cu specialişti de la nivelul ministerelor care au competenţă în domeniu, aşteptăm să vedem care este feedback-ul”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Ministrul a amintit de aplicaţia gestionată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi a spus că doar 100.000 de persoane au descărcat-o.

“Noi transmitem în timp real toate informaţiile despre fenomene meteo periculoase şi despre alt gen de evenimente care se întâmplă şi sunt coordonate la nivelul MAI. Din păcate, chiar dimineaţă am vrut să ştiu exact câţi dintre cei interesaţi au descărcat această aplicaţie şi până în acest moment sunt aproximativ 100 de mii de utilizatori. Este utilă o astfel de aplicaţie, ar trebui descărcată, pentru că are informaţii utile”, a subliniat ministrul.

UPDATE 11.10: Ministru Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, luni, la Timişoara, că după-amiază va avea loc un comandament pentru situaţii de urgenţă, la care va participa şi premierul Mihai Tudose. Ea a mers şi la Spitalul Judeţean, unde sunt internate persoanele rănite în urma furtunilor, între acestea fiind şi doi copii.

“Intenţionam să merg în dispeceratul ISU şi să mă întâlnesc cu cei care sunt acolo pentru a vedea concret care sunt problemele, însă voi merge în Arad, în jurul orei 15.00, vom face un comandament, aici, în Timiş, la care va fi prezent şi premierul Tudose”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan.


Carmen Dan se află în vizită la spital, unde sunt internaţi răniţii.

Ulterior, ministrul va merge la sediul ISU Timiş.

Conform bilanţului ISU Timiş realizat la ora 4, vântul a depăşit la rafale 80 de km/oră, iar în intervalul 15.20 – 21 au fost emise cinci avertizări now casting – două cod galben şi trei de cod portocaliu.

Cinci persoane au decedat, iar 42 de adulţi şi 7 copii au fost răniţi. Echipajele ISU au intervenit pentru deblocarea a 152 de persoane aflate în autovehicule sau în trenuri.

Au fost înregistrate 566 de apeluri la 112 şi au fost afectate 23 de localităţi. În 30 de localităţi a fost afectată alimentarea cu curent electric, din acelaşi motiv, în 25 a fost întreruptă alimentarea cu apă potabilă.

Echipaje ISU au intervenit la 93 de locuinţe, în principal cu acoperişul avariat, şi au fost îndepărtaţi 176 de copaci căzuţi.

Au fost afectate de furtună 22 de unităţi de înfăţământ, cinci unităţi de cult şi patru clădiri ale IPTF. Ieşirea din Timişoara spre Lugoj şi drumul dintre Dumbrăviţa şi Giarmata au fost blocate. în 15 şcoli şi în 4 grădiniţe cursurile au fost suspendate total sau parţial.

(News.ro)

Citește și...