Explozie la un abator din Braşov. Un muncitor a ajuns la spital în stare critică

Vocea.biz / 15.09.2017
Explozie la un abator din Braşov. Un muncitor a ajuns la spital în stare critică

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a ajuns în stare critică la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov, vineri dimineaţă, în urma unei explozii produse la un abator din Braşov.

Accidentul de muncă s-a produs vineri dimineaţă la ora 04.30, la abatorul Luca de pe Calea Feldioarei din Braşov, după ce un compresor cu amoniac de la instalaţia de răcire a explodat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, în urma exploziei un angajat al abatorului, în vârstă de 51 de ani, a suferit arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului. Victima era în stare de inconştientă şi a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Bărbatul a fost internat îne Secţia de Terapie Intensivă, dar medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele de supravieţuire ale acestuia.

Ultimele informaţii furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov arată că dispersia de amoniac din compresorul de răcire a instalaţiei s-a produs din cauza defecţiunii unei supape care a cedat. La momentul incidentului, în hala în care s-a produs contaminarea se afla un singur muncitor, respectib bărbatul care a fost rănit. El a fost găsit în stare de inconştienţă de către un coleg care venise să verifice avaria. În total, la schimbul al treilea la abator erau 10 persoane, dar nimeni altcineva nu a fost rănit.

Echipajele de pompierii care au ajuns la faţa locului au intervenit şi intervin în continuare cu jet pulverizator de apă pentru a diminua efectele amoniacului. Contaminarea a avut loc în hală şi foarte puţin în aerul de afară, astfel că nu există pericol în exterior, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov. Echipajele ISU vor rămâne în zonă până când hala unde s-a produs incidentul va fi complet aerisită, a adăugat el.

Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Poliţia au început anchete în acest caz, iar abatorul este închis până la finalizarea cercetărilor la faţa locului.

Citește și...