Atac terorist la metroul din Londra, 19 răniţi la spital. Un suspect, identificat – UPDATE

Vocea.biz / 15.09.2017
Atac terorist la metroul din Londra, 19 răniţi la spital. Un suspect, identificat – UPDATE

Un atac terorist este investigat de Poliţia din Londra, după ce un pachet a explodat într-o garnitură a metroului. Mai multe persoane au fost rănite în urma incidentului, iar staţia de metrou a fost evacuată, oamenii fiind sfătuiţi să nu se apropie de zona respectivă.

UPDATE 19.50: Într-o discuție telefonică cu Theresa May, președintele Donald Trump a promis că va fi  alături de Marea Britanie în încercarea de a pune capăt atacurilor îndreptate împotriva civililor și împreună vor lupta împotriva extremismului, a spus Casa Albă.

UPDATE 18.15: Nivelul de alertă teroristă rămâne “sever” și nu “critic”, a spus premierul Theresa May la încheierea ședinței COBRA. Ea a mai precizat și faptul că nu este util să se facă speculații în momentul de față cu privire la incidentul terorist. Afrimația lui May pare să fie legată de răspunsul președintelui Donald Trump la situația din Marea Britanie.

 UPDATE 17.00: Potrivit Sky News, care nu dorește să precizeze sursa, polițiștii au identificat un suspect, în cazul atacului terorist, grație camerelor de supraveghere.

UPDATE 16.57: Atentatul cu bombă în metroul de la Londra nu face decât să întărească hotărârea celor două ţări în vederea unei consolidări a cooperării internaţionale în lupta împotriva terorismului, au declarat vineri, la Berlin, şefii guvernelor german Angela Merkel şi francez Edouard Philippe, relatează The Associated Press.

UPDATE 16.15: Serviciul de Ambulanță a confirmat faptul că 19 persoane au fost transportate la spital. Majoritatea au suferit răni minore.

UPDATE 15.23: Potrivit presei britanice, dispozitivul improvizat era prevăzut cu un temporizator.

UPDATE 15.15: Autoritățile confirmă faptul că explozia s-a produs ca urmare a detonării unui dispozitiv improvizat.

UPDATE 15.10: Poliția londoneză confirmă că nu au fost operate rețineri în legătură cu incidentul de la Green Parsons.

UPDATE: 14.50: Bilanțul răniților a juns la 22.

UPDATE 13.50: Comisarul adjunct al Poliţiei Metropolitane Mark Rowley a declarat că incidentul a fost o “detonare a unui dispozitiv improvizat”, punctând că, în acest moment se desfăşoară o investigaţie amplă, în care sunt implicaţi sute de detectivi.

De asmenea, potrivit lui Rowley, investigaţia este sprijinită de MI5.

UPDATE 13.38: Peste 250 de oameni au fost evacuaţi din metroul londonez după atacul terorist.

“Pompierii au ajutat la evacuarea a 253 de persoane din metrou care nu au fost implicate în incident”, a declarat un director din cadrul serviciului de Pompieri din Londra.

UPDATE 13.31: Ambulanţa din Londra a confirmat faptul că 18 persoane au fost transportate la spital ca urmare a incidentului de la metrou.

De asemenea, conducerea Ambulanţei cere oamenilor să apeleze la ei doar în cazuri urgente, având în vedere că sunt foarte ocupaţi cu intervenţia după explozia de la metrou.

UPDATE 13.00: Potrvit autorităților britanice care cercetează incidentul, bomba artizanală nu a explodat în totalitate, spun cei de la Sky News.

UPDATE 12.51: Primarul Sadiq Khan a precizat că Londra arată de fiecare dată că nu va fi intimidată sau învinsă de terorism.

“Sunt într-un permanent contact atât cu Poliția Metropolitană cât și cu Poliția de Transporturi, guvernul și serviciile de intervenție care sunt la fața locului și cercetează incidentul. Voi participa la Comitetul pentru Situații de Urgență din această după-masă la Whitehall, alături de premier,” a spus Sadiq Khan, primarul Londrei.

Edilul a ținut și să le mulțumească forțelor de intervenție și echipelor de la transporturi, care au ajuns primele la locul incidentului. Primarul i-a îndemnat pe londonezi să rămână calmi și vigilenți.

UPDATE 12.43: Premierul Theresa May a transmis un mesaj prin care spune că este alături de cei răniți, dar și de forțele de intervenție care au răspuns cu promptitudine și curaj, la acest incident terorist.

O întâlnire a Comitetului pentru Situații de Urgență, prezidată de Theresa May va avea loc pe tema ultimului atac terorist, mai anunță guvernul Marii Britanii.

UPDATE 12.20: Poliţia din Londra a confirmat că incidentul este anchetat ca fiind un atac terorist.

UPDATE 12.16: Autorităţile britanice anchetează incidentul de la metroul din Londra ca fiind un atac terorist, potrivit BBC, care citează surse antitero.

UPDATE 11.58: Ziarul britanic The Sun transmite că 20 de persoane au fost rănite ca urmare a exploziei. Mai mult, potrivit sursei citate, incindetul ar fi fost un atac terorist, iar un suspect înarmat cu un cuţit e căutat de oamenii legii. De asemenea, publicaţia transmite că genştii au fost chemaţi pentru a dezamorsa o a doua bombă.

UPDATE 11.47: Potrivit presei britanice, serviciul Antitero monitorizează evenimentele de la metroul din Londra, însă deocamdată nu a preluat ancheta.

Mai mulţi pasageri au fost răniţi, suferind tăieturi şi echimoze, în timp ce oameni panicaţi încercau să iasă din staţia de metrou Parsons Green, unde poliţia şi ambulanţa au confirmat un ”incident”, relatează BBC.

Riz Lateef de la BBC Londra afirmă că a văzut persoane rănite din cauza panicii.

UPDATE 11.23: Un utilizator al reţelei de socializare Twitter a scris că o “minge de foc a zburat prin metrou”

UPDATE 11.12: Ambulanţa din Londra a anunţat că o echipă specializată intervine la faţa locului, prioritatea fiind stabilirea nivelului de gravitate a rănilor suferite de oameni.



Poliţişti şi ambulanţe se aflau vineri la faţa locului, în urma unor informaţii postate pe reţele de socializare despre o ”explozie” într-un vagon.

https://twitter.com/andyjohnw/status/908596138537779200

”Anchetăm un incident la Parsons Green”, a anunţat Transport for London într-un mesaj postat pe Twitter.

(News.ro)

sursa foto: Twitter

Citește și...