Alți doi români, evacuați din insulele Caraibe

Silvia Spanciu / 13.09.2017
Alți doi români, evacuați din insulele Caraibe

Ministerul de Externe anunță că alți doi români au fost evacuați de pe insula Saint Martin. În total, nouă cetățeni români au fost evacuați din zonele calamitate de uraganul Irma. 

Ministerul de Externe anunță că în urma demersurilor susţinute întreprinse de Celula de Criză a MAE, la data de 13 septembrie 2017, alţi doi cetăţeni români au fost evacuaţi din insula Saint Martin.

Unul dintre aceştia a părăsit insula Saint Martin cu un avion militar francez având destinaţia Guadelupa şi a ajuns în siguranţă la Paris.

Cel de-al doilea cetăţean român a părăsit insula Saint Martin cu destinaţia Aruba, de unde îşi va continua călătoria.

Autoritățile române au ținut legătura cu cei doi cetățeni pe durata călătoriei, atât direct, cât și prin intermediul Ambasadei României la Haga.

Până acum, nouă cetățeni români au fost evacuați din zonele afectate urganaul Irma.

“Celula de Criză a MAE, prin intermediul Ambasadelor României la Paris, Haga și Londra, continuă demersurile de cooperare şi menține permanent legătura cu Celulele de Criză ale autorităților celor trei state sub a căror jurisdicție se află principalele teritorii insulare afectate. De asemenea, Celula de Criză a MAE, prin Ambasadele României la Ankara, Lisabona şi Varşovia, se coordonează și cu autorităţile altor state care se confruntă cu situații similare și care gestionează cazurile propriilor cetățeni aflați în zona afectată”, se arată într-un comunicat al MAE.

Sursa foto: Twitter

Citește și...