Regele Mihai le transmite princepului Radu şi fratelui acestuia, după decesul mamei lor, că este alături de ei şi că ştie prin ce trec acum, pentru că ştie “cât de dureroasă este pierderea mamei”.
“Îmi pare nespus de rău şi mă gândesc la amândoi prin ce treceţi acum, fiindcă ştiu cât de dureroasă este pierderea mamei. Vă sunt alături în aceste momente de suferinţă şi mă rog pentru sufletul Gabrielei. Era o fiinţă nobilă, de o delicateţe rară”, este scrisoarea semnată de regele Mihai şi adresată principelui Radu şi fratelui acestuia, Dan. Scrisoarea a fost publicată luni pe site-ul Casei Regale.
Casa Regală a anunţat, luni, decesul Gabrielei Duda, mama principelui Radu, la vârsta de 79 de ani. În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruţător, se arată în anunţul Casei Regale.
(News.ro)