Trei persoane rănite în două accidente pe DN 1. Traficul este îngreunat

Vocea.biz / 09.09.2017
Trei persoane rănite în două accidente pe DN 1. Traficul este îngreunat

Trei persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere în care au fost implicate şase autovehicule şi care s-au produs sâmbătă după-amiază, într-un interval de câteva zeci de minute, pe Drumul Naţional 1. Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară cu dificultate.

Primul accident a avut loc în jurul orei 14.00, pe sensul de coborâre al DN1 către Capitală, în zona municipiului Ploieşti, aproape de centrul comercial Metro. În accident au fost implicate trei autoturisme şi o camionetă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, în cele patru autovehicule se aflau în total şase persoane, iar două dintre ele au fost rănite.

Una dintre victime – o femeie – a fost grav rănită, fiind preluată de un elicopter SMURD care a aterizat pe câmpul de pe marginea drumului. Cea de-a două victimă, tot o femeie, a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, însă a refuzat transportul la spital.

Circulaţia în zona producerii accidentului s-a desfăşurat cu dificultate, formându-se coloane de maşini.

La scurt timp de la producerea acestui accident rutier, tot pe DN 1 a avut loc un alt accident în care au fost implicate două autoturisme, în localitatea Bărcănesti. În urma impactului, unul dintre şoferi a fost rănit şi transportat la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Trafoicul în zonă se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, şi s-au format coloane mari de autovehicule, conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

(News.ro)

Citește și...