Navă cu aproximativ 100 de migranţi, interceptată în zona Vama Veche

Vocea.biz / 09.09.2017
Navă cu aproximativ 100 de migranţi, interceptată în zona Vama Veche

O navă cu aproximativ 100 de migranţi la bord a fost interceptată sâmbătă dimineaţă de către autorităţile române, în zona Vama Veche – 2 Mai.

UPDATE: Pe nava interceptată sâmbătă dimineaţă de către autorităţile române, în zona Vama Veche – 2 Mai, se aflau 97 de persoane, printre care şi 36 de copii. Pe o altă ambarcaţiune detectată vineri seară în Marea Neagră, în zona comună de patrulare româno-bulgară, poliţiştii de frontieră au găsit 120 de persoane care transmiteau mesaje de ajutor şi care au fost ulterior preluate de Garda de Coastă Turcă, a anunţat Poliţia de Frontieră.

Nava cu migranţi a fost interceptată sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.10, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră – SCOMAR, la aproximativ o milă marină de frontiera comună româno-bulgară şi de litoralul bulgăresc, în timp ce naviga spre ţărmul României, a precizat Poliţia de Frontieră într-un comunicat de presă transmis sâmbătă după-amiază.

La bordul navei se aflau 97 de persoane – 40 de bărbaţi, 21 de femei şi 36 de copii – care au declarat că sunt cetăţeni din Iran şi Irak. Pescadorul a fost ulterior escortat de navele Gărzii de Coastă în Portul Mangalia.

Conform reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, o a doua navă a fost interceptată pe Marea Neagră, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la aproximativ 24 de mile marine, în dreptul localităţii Sabla din Bulgaria, şi la aproximativ 17 mile marine faţă de frontiera româno-bulgară. La bordul ambarcaţiunii se aflau aproximativ 120 de persoanece transmiteau mesaje de ajutor recepţionate de către MRCC Varna, care a declanşat operaţiunile de căutare şi salvare.

Garda de Coastă a blocat cu trei nave ambarcaţiunea, până la sosirea navelor Gărzii de Coastă Turce, care au preluat pescadorul şi migranţii.


Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, nava cu migranţi a fost interceptată de o ambarcaţiune a Poliţiei de Frontieră în zona Vama Veche – 2 Mai, urmând să fie dusă în Portul Mangalia pentru verificări.

Deocamdată nu se cunoaşte numărul exact al migranţilor aflaţi la bord şi nici naţionalitatea acestora, autorităţile estimând că ar fi vorba despre aproximativ 100 de persoane.

La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea Gărzii de Coastă este în desfăşurare.

Şi în urmă cu o săptămână, un pescador pe care se aflau 87 de persoane, între care 23 de copii, a fost interceptat de poliţiştii de frontieră în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre. Nava nu a răspuns avertismentelor oamenilor legii pentru a fi făcute verificări şi s-a oprit în apropierea Portului Midia.

Poliţia de Frontieră Română a anunţat în această săptămână mai multe măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, pentru împiedicarea migraţiei ilegale, între care folosirea la capacitate maximă a aparaturii de observare pe timp de zi şi de noapte, suplimentarea mijloacelor tehnice de supraveghere şi suplimentarea personalului. În primele şapte luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 2.800 cetăţeni străini, organizaţi în peste 400 de grupuri de migranţi, care au încercat să treacă ilegal frontiera.

(News.ro)

Citește și...