Întârzieri de până la 205 de minute pentru 15 trenuri care urmau să ajungă în Gara de Nord

Vocea.biz / 07.09.2017
Întârzieri de până la 205 de minute pentru 15 trenuri care urmau să ajungă în Gara de Nord

Cel puţin 15 trenuri care ar fi urmat să sosească sau să plece, joi dimineaţă, din Gara de Nord din Bucureşti au întârzieri de până la 205 de minute, iar CFR Infrastructură a anunţat că a avut loc un deranjament tehnic la sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului pe segmentul de cale ferată Chitila-Buftea-Periş, astfel că la acest moment nu funcţionează nicio instalaţie de dirijare a traficului.

UPDATE 11:02 CFR Infrastructură anunţă că sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului feroviar a fost repus în funcţiune pe relaţia Bucureşti-Ploieşti, iar circulaţia va reveni la normal treptat, în următoarele ore.

“Defecţiunea la sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului feroviar între staţiile Bucuresti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti a fost remediată, însă redresarea circulaţie se va realiza treptat în următorul interval orar”, a anunţat CFR Infrastructură.

UPDATE 09:42: Cel puţin 15 trenuri au întârzieri la sosire sau plecare din Gara de Nord, cea mai mare întârziere, de 205 minute la ora transmiterii ştirii, fiind înregistrată la sosiri, la un tren care trebuia să ajungă din Urziceni. Motivul- un deranjament tehnic la sistemul de dirijare a traficului.


Până la această oră, au întârzieri zece trenuri care ar fi urmat să sosească joi dimineaţă în Gara de Nord.

Astfel, trenurile de la Arad şi de la Urziceni au acumulat, până acum, o întârziere de 180 de minute, trenul de la Chişinău are o întârziere de 165 de minute, trenul care ar fi trebuit să ajungă în Gara de Nord de la Iaşi a acumulat 150 de minute de întârziere, trenurile care au plecat de la Cluj şi Braşov au întârzieri de 125, respectiv 120 de minute, în timp ce alte două trenuri de la Ploieşti au întârzieri de 100, respectiv 75 de minute.

De asemenea, au acumulat întârzieri mai multe trenuri care ar fi trebuit să plece joi dimineaţă din Gara de Nord, cea mai mare întârziere, de 170 de minute, respectiv 100 de minute, având trenurile spre Mangalia şi Urziceni.

Reprezentanţii CFR Infrastructură au anunţat că situaţia a apărut din cauza unui deranjament tehnic semnalat la sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului, iar echipele feroviare intervin la această oră pe segmentul de cale ferată Chitila-Buftea-Periş, unde a avut loc avaria.

Potrivit CFR Infrastructură, deranjamentul s-a produs din cauza unor lucrări desfăşurate de furnizorul local de energie electrică.

“Circulaţia trenurilor se desfăşoară în cursul dimineţíi în condiţii speciale, de tip cale liberă, până la finalizarea lucrărilor de repunerea în funcţie a sistemului de de semnalizare şi de siguranţă a traficului a traficului. Trenurile de călători care tranzitează staţiile Bucuresti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti vor înregistra întârzieri la sosire şi la plecare din staţii, deoarece pe toată perioada intervenţiei se diminuează capacitatea secţiilor de circulaţie şi se prelungesc timpii de mers”, au anunţat reprezentanţii CFR Infrastructură.

(News.ro)

Tags:
Citește și...