Fostul consilier prezidențial Zoe Petre a încetat din viață

Vocea.biz / 01.09.2017
Fostul consilier prezidențial Zoe Petre a încetat din viață

Fostul consilier prezidenţial în mandatul lui Emil Constantinescu, Zoe Petre, istoric şi publicist, spitalizată în stare gravă la Spitalul Elias, a încetat din viaţă vineri dimineaţă.

UPDATE: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a exprimat, vineri, regretul pentru decesul Zoei Petre, despre care a spus că a fost un model de viaţă dedicată valorilor democratice şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

„Îmi exprim regretul pentru decesul doamnei Zoe Petre, o distinsă doamnă a vieţii publice din România, un model de viaţă dedicată valorilor democratice şi libertăţilor fndamentale ale cetăţenilor. Dumnezeu să o odihnească!”, a transmis Liviu Dragnea.

UPDATE: Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, la Parlament, că regretă dispariţia lui Zoe Petre, despre care a spus că a fost o personalitate în domeniul academic şi a avut şi un rol politic important, într-o perioadă de transformări şi de evoluţie democratică a României.

”Am vorbit cu doamna profesor cu mai puţin de o săptămână în urmă, când deja era într-o stare de sănătate precară şi sunt foarte afectat de ştirea aceasta. Regret foarte mult pentru că a fost şi o personalitate în domeniul academic, dar a avut şi un rol politic important, într-o perioadă de transformări şi de evoluţie democratică a României, în perioada mandatului preşedintelui Constantinescu. Regret foarte mult dispariţia ei”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.


Zoe Petre era internată de mai multe zile la Spitalul Elias, din Capitală, starea sa fiind gravă. De altfel, ea a încetat din viaţă la spital.

În vârstă de 77 de ani, Zoe Petre a fost decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, în perioada 1990 – 1996, iar între anii 1996 – 2000, în mandatul lui Emil Constantinescu, a îndeplinit funcţia de consilier prezidenţial pentru politică internă şi externă.Între anii 1992 şi 1996, a activat ca director de comunicare al campaniei prezidenţiale a candidatului CDR Emil Constantinescu.

În anul 2003 devine membru fondator şi vicepreşedinte al partidului “Acţiunea Populară”, fondat de către fostul preşedinte al României Emil Constantinescu.

(News.ro.)

Tags:
Citește și...