Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat definitiv încălcarea legii concurenţei de către Panasonic Marketing Europe GmbH Wiesbaden Germania prin participarea la o înţelegere anticoncurenţială în cadrul campaniilor de tip buy-back, alături de alte companii active pe piaţa comercializării de echipamente electrice şi electronice (EEE).
De asemenea, instanţa a menţinut amenda aplicată companiei de 209.597 lei, a anunţat marţi Consiliul Concurenţei.
În anul 2014, Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 56,48 milioane lei (aproximativ 12,7 milioane euro) 14 companii membre ale asociaţiilor Rorec şi Ecotic pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale în cadrul campaniilor de tip buy-back.
Autoritatea de concurenţă a amendat opt companii membre Rorec pentru încheierea unei înţelegeri privind controlul vânzărilor şi fixarea discounturilor pe care le puteau acorda în cadrul campaniilor de buy-back.
În acest fel, au fost afectaţi consumatorii ce ar fi putut beneficia de reduceri mai mari în campaniile buy-back.
În cadrul aceleiaşi investigaţii, şase companii membre ale asociaţiei Ecotic au fost sancţionate pentru crearea unui mecanism similar cu cel al asociaţiei Rorec în cadrul campaniilor de tip buy-back iniţiate în februarie 2009.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia autorităţii de concurenţă şi în cazul companiei Maguay Impex SRL, toate celelalte cazuri aflându-se pe rolul instanţei supreme, nefiind încă fixat un termen de judecată.
(News.ro)
sursa foto: Wikipedia