Bilanț IGSU în urma vremii severe: 12 județe afectate. Un port și două drumuri naționale, în continuare închise

Vocea.biz / 31.10.2017
Bilanț IGSU în urma vremii severe: 12 județe afectate. Un port și două drumuri naționale, în continuare închise

În urma avertizărilor de cod galben şi portocaliu, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat probleme în 18 localităţi din 12 judeţe ale ţării, dar şi în Bucureşti, fiind vorba despre acoperişuri şi elemente de faţadă dislocate, arbori şi stâlpi rupţi de vânt şi autoturisme avariate, potrivit unui bilanţ transmis, marţi, de către reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Un port, două drumuri naţionale şi un drum judeţean sunt închise în continuare.

Potrivit IGSU, au fost semnalate probleme în localităţi din jueţele Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Satu Mare şi Sibiu, precum şi în municipiul Bucureşti, titrează News.ro.

La nivel naţional, au fost dislocate zece acoperişuri ale blocurilor de locuinţe şi şapte elemente de faţadă, au fost doborâţi de vânt zece arbori şi un stâlp de electricitate (pe carosabil, autovehicule şi locuinţe), fiind avariate cinci autoturisme.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, marţi dimineaţă, erau afectate şase localităţi din cinci judeţe (Alba, Argeş, Harghita, Maramureş şi Suceava), iar echipe specializate acţionează în teren pentru remedierea situaţiei.

În cursul zilei de luni, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, Porturile Constanţa Sud Agigea, Constanţa Nord, Mangalia şi Midia au fost închise, iar la ora transmiterii acestei ştiri, doar Portul Midia mai este închis.

De asemenea, două drumuri naţionale şi un drum judeţean rămân în continuare închise circulaţiei rutiere (DN 67 C – Transalpina între localităţile Rânca şi Obârşia Lotrului, DN 7 C – Transfăgărăşan pe tronsonul Piscu Negru – Bâlea Cascadă şi DJ 175 B între localităţile Pojorâta şi Crucea).

Peste 20 de judeţe se mai află şi marţi sub avertizare cod galben de vânt puternic, iar la munte va fi viscol.

Tags:
Citește și...