Rafalele puternice de vânt care au afectat cea mai mare parte a țării, duminică, au doborât un copac pe firul de contact, astfel că traficul feroviar a fost întrerupt pe o magistrală din județul Brașov.
Conform Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, din cauza vremii severe, în judeţul Braşov, circulaţia feroviară a fost oprită pe Magistrala 300, din cauza unui copac care a căzut pe firul II, la intrare în halta Timişul de Sus dinspre Predeal, la kilometrul feroviar 150+700. Întrucât firul I este închis pentru lucrări, circulaţia feroviară a fost oprită pe ambele sensuri de mers.
La ora 09.00 s-a repus sub tensiune firul de contact între Dârste și Timișu de Sus, iar trenurile staționate vor fi treptat reînscrise în circulație.
”Copacul smuls de rafalele puternice de vânt, care au depăşit în această zonă viteza de 80 de km pe oră, a rămas sprijinit pe firul de înaltă tensiune, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică. 6 trenuri de călători – R 3023, IR 15538, IR 14034, IR 1644, IR 1632, IR 1745 – staționează temporar în gările Timişu de Sus, Dârste, Braşov şi Predeal, iar R 3023 staționează între Dârste şi Timişu de Sus”, anunță CFR Infrastructură.
La fața locului a ajuns personalul feroviar pentru a interveni la îndepărtarea copacului şi remedierea deranjamentelor tehnice produse la linia de contact, astfel încât să poată fi realimentată linia de contact cu energie electrică, iar trenurile să fie reînscrise în circulație în condiții de siguranță.
Duminică au avut loc și alte intervenții pe calea ferată pentru îndepărtarea copacilor rupți de rafalele puternice de vânt, după cum urmează:
– la ora 19.35 s-a redeschis circulația şi între stațiile Cosna-Grădinița, după ce mai mulți copaci s-au prăbușit pe calea ferată. Trenurile care au staționat temporar în gări în intervalul orar necesar intervenției personalului feroviar fiind reînscrise treptat în grafic.
– la ora 18.50 s-a repus sub tensiune intervalul de stații Nădejdea-Livezi Ciuc, trenurile IR 1540, R 5208 şi R 5207 urmând să fie reînscrise treptat în circulație.
”Copacii au fost rupți de rafalele puternice de vânt, care au atins în aceste zone viteze de aproape 100 de km pe oră. 6 trenuri de călători – IR 1540, R 5208, R 5207, R 4206, IR 1834 si R 5711 – staționează temporar în gările Siculeni, Grădinița şi Cosna, iar IR 1831 staționează între Cosna şi Grădinița. Personalul feroviar acționează pentru tăierea şi îndepărtarea copacilor de pe calea feată şi remedierea deranjamentelor tehnice produse la liniile de contact, astfel încât trenurile să fie reînscrise în circulație în condiții de siguranță”, a anunțat CFR Infrastructură, duminică seară.
Sursa foto: CFR Infrastructură