Toggle Menu
  1. Home/
  2. Actual/

Şofer, oprit cu focuri de armă, după ce l-a luat pe un poliţist pe capota maşinii

Duminică, un șofer fugar din Galaţi a fost oprit cu focuri de armă, după ce oamenii legii au încercat să îl oprească deoarece aveau informaţii că nu are permis. Un poliţist a fost rănit, după ce a fost luat pe capotă de șoferul care apoi a fugit de la locul accidentului.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliţia Galaţi, şoferul care a rănit poliţistul a reuşit să scape, deşi au fost trase focuri de armă.

„Un echipaj format din poliţişti ai Secţiei 1 Poliţie Galaţi, aflat în patrulare pe strada Tăuni, a observat în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat despre care se deţineau date că nu posedă permis de conducere (…). La vederea echipajului de poliţie, bărbatul a oprit maşina, dar în momentul în care cei doi poliţişti s-au apropiat pentru a-l legitima, acesta a demarat în trombă, luându-l pe capotă şi accidentându-l pe unul dintre ei. Poliţiştii au tras patru focuri de armă în plan vertical şi asupra autoturismului, dar conducătorul auto a reuşit totuşi să fugă de la locul incidentului”, se arată în documentul citat de Mediafax.

Şoferul are 27 de ani, iar poliţiştii aveau informaţii că nu are permis de conducere, iar acum este căutat. Autoturismul a fost găsit abandonat la puţin timp după împuşcături.

Vocea.biz