Un taximetrist din Timişoara a ajuns la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost atacat cu un cuţit de către un client care l-a tăiat pe gât şi pe spate, apoi a fugit. Colegii taximetristului s-au mobilizat şi l-au prins pe agresor, pe care l-au predat poliţiştilor.
Taximetristul agresat le-a povestit poliţiştilor că a fost solicitat de un tânăr, iar la un moment dat, în timpul cursei, acesta i-a spus să tragă maşina pe dreapta, a scos un cuţit şi l-a tăiat în zona gâtului şi a spatelui, apoi i-a furat tableta şi a fugit, titrează News.ro.
Colegii taximetristului s-au mobilizat, iar la scurt timp au reuşit să îl găsească pe agresor, l-au imobilizat şi l-au predat poliţiştilor de la Secţia 1 din Timişoara, care l-au dus la audieri.
Poliţiştii au aflat că tânărul are 22 de ani şi este din judeţul Gorj, însă acesta a fost incoerent în declaraţii în faţa anchetatorilor.
Taximetristul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara.
Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Tânărul de 22 de ani din Gorj ar putea fi acuzat de tentativă de omor.