Serviciile pentru eliberarea permiselor de conducere, deschise sâmbătă

Vocea.biz / 28.10.2017
Serviciile pentru eliberarea permiselor de conducere, deschise sâmbătă

Toate serviciile din ţară pentru eliberarea permiselor de conducere şi pentru înmatricularea vehiculelor au program normal de lucru cu publicul sâmbătă, în condiţiile în care au fost închise joi, din cauza unor defecţiuni tehnice la un server central.

În Bucureşti, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor are program de lucru cu publicul, sâmbătă, în intervalul orar 07.00 -21.00, când cei programaţi online se pot prezenta la ghişeu potrivit programărilor obţinute pentru data de joi, când serviciile pentru permise auto nu au funcţionat, titrează News.ro.

Şi în ţară funcţionează sâmbătă toate serviciile pentru eliberarea permiselor de conducere şi pentru înmatricularea vehiculelor, iar în unele oraşe, de exemplu la Iaşi, oamenii s-au aşezat la rând înainte de deschiderea ghişeelor.

Joi, direcţiile de permise din toată ţara au fost închise din cauza unei defecţiuni la un server apărute miercuri seara. Defecţiunile au fost remediate vineri.

“Efectiv sistemul a cedat în jurul orei două azi-noapte (n.r.- noaptea de miercuri spre joi). În toată această perioadă ne-am asigurat să nu existe niciun risc, nu este un atac cibernetic. Ce s-a întâmplat a fost o defecţiune la sistemul de răcire, o defecţiune mecanică care nu a putut fi anticipată. (…) Ne cerem scuze, pentru că, am făcut o evaluare, şi undeva la 10.000-15.000 de persoane apelează zilnic la serviciile noastre şi, deşi comunicatul nostru a fost dat târziu, a fost transmis imediat ce am luat la cunoştinţă despre această defecţiune, dar sunt conştientă că sunt persoane care nu au avut timp să afle despre acest comunicat. (…) Această defecţiune mecanică nu a putut fi anticipată ”, explica ministrul de Interne Carmen Dan.

Citește și...